Doi pacienţi diagnosticaţi cu virusul West Nile sunt internaţi în secţia de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, a anunţat managerul unităţii medicale, Florin Roşu.

Potrivit acestuia, cei doi pacienţi, în vârstă de 55, respectiv 75 ani, sunt în stare gravă.

„În cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf Parascheva’ din Iaşi, în momentul de faţă sunt internaţi în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă doi pacienţi diagnosticaţi, confirmaţi, cu meningoencefalită cu virus West Nile. Ambii pacienţi au comorbidităţi importante, starea generală fiind gravă. Prognosticul este rezervat”, a declarat Florin Roşu.

El recomandă persoanelor cu febră să se adreseze medicului de familie, pentru investigaţii.

„Dacă ne deplasăm în zone unde există ochiuri de apă, vegetaţie abundentă, să ne îmbrăcăm cu pantaloni şi haine cu mânecă lungă, astfel încât suprafaţa corpului care să fie descoperită să fie cât mai mică. Dacă acest lucru nu e posibil, recomandăm folosirea substanţelor şi unguentelor care se găsesc în farmacii pentru combaterea insectelor”, a explicat Florin Roşu. AGERPRES