Dispozițiile legale actuale permit realizarea, în România, a unor proiecte mari de infrastructură în regim de parteneriat public-privat

România beneficiază de o legislație coordonată cu cele mai bune practici pentru realizarea de proiecte de infrastructură în regim de parteneriat public-privat (PPP), dar mai are nevoie și de susținere politică la nivel înalt pentru realizarea acestea. Aceste concluzii au fost exprimate în cadrul grupului de lucru România Rezilientă: Investiții în sănătate, ce a avut loc pe 9 iunie, în București.

Susținerea politică la nivel înalt – esențială pentru un program PPP de succes

În condițiile în care fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană (din programe operaționale sectoriale sau PNRR) nu pot acoperi tot necesarul de finanțare pentru infrastructura în domeniul sănătății de care România are nevoie, parteneriatul public-privat ar putea fi utilizat ca metodă alternativă de finanțare a infrastructurii și de întreținere a acesteia pe termen lung. Un model interesant către care țara noastră ar putea să-și îndrepte atenția în privința construirii de spitale în regim de parteneriat public-privat este cel al Turciei, unde legislația PPP a fost foarte bine elaborată (inclusiv în ce privește stadiul de pre-calificare a ofertanților din domeniul privat) și unde susținerea politică a fost un factor important în implementarea cu succes a acestora. În opinia experților internaționali, reglementările legislative pot să urmeze cursul proiectului, iar rezolvarea problemelor operaționale pe parcurs s-a dovedit a fi relevantă pentru îmbunătăți mai departe cadrul legislativ. În plus, proiectarea și dimensionarea proiectului trebuie să se alinieze nevoilor regiunii respective pentru profilul de servicii de sănătate pentru a obține finanțarea necesară.

Este, de asemenea, important să existe și să se respecte restricții legate de costuri, dar și de timp sau să se aplice unele penalizări în cazul în care obiectivele aferente construcției sau operării nu au fost îndeplinite iar serviciile partenerului privat nu sunt prestate la nivelul de calitate agreat contractual. Detaliile proiectării conceptuale trebuie lăsate în sarcina inițiatorilor, iar pentru zona de management de proiect, dar și managementul unității sanitare, este nevoie de specialiști în economie și management.

Un alt argument pentru care modelul Turciei este relevant este și obligația de planificare pe termen lung. Turcia a avut un program strategic foarte clar, stabilit pentru o durată de 10-15 ani și care a pornit de la nevoi reale, respectiv lipsa de servicii de sănătate de calitate. Turcia a stabilit din start nevoia de a utiliza parteneriatul public-privat și a creat capabilitățile necesare pentru implementarea acestora.

Cu toate acestea, este important de menționat faptul că modele cum este cel al Turciei pot fi împrumutate doar la nivel conceptual, întrucât operaționalizarea lor este un demers care trebuie să respecte specificul instituțional, administrativ și nevoile fiecărui stat. Pentru România, experiențele anterioare ale altor state în ceea ce privește implementarea de proiecte de infrastructură în regim PPP pot folosi ca studii de caz, în special din perspectiva posibilității de a anticipa viitoarele provocări și de a pregăti în avans mecanisme de depășire a obstacolelor.

Exemple de succes din România

Deși la început de drum în ce privește parteneriatul public-privat în domeniul sănătății, România are avantajul de a avea câteva exemple de succes: centrele de dializă, imagistică, laboratoare și diagnostic. Cu toate acestea, elaborarea de astfel de proiecte trebuie accelerată, ținând cont și de specificul și necesarul de servicii de sănătate de calitate. România are suficiente paturi pentru spitalizare pentru îngrijire acuți, însă tipul acestora trebuie dimensionat după nevoile specifice ale populației din zona de acoperire, iar sistemul pavilionar în care sunt construite clădirile în care funcționează spitalele, precum și starea fizică a acestora din perspectiva prestării unui serviciu public de calitate, are un impact semnificativ din punctul de vedere al circuitelor existente. Țara noastră are nevoie și de proiecte de dimensiune mai mică, modelate specific în funcție de nevoi, mai ales că există foarte multe unități administrative (primării, consilii județene) care sunt proprietari de spitale publice. Cu atât mai mult, nevoia de finanțare din surse multiple este importantă și trebuie să avem în vedere că nicio municipalitate din vestul Europei nu poate finanța din fonduri proprii un astfel de proiect.

Implicarea furnizorilor de servicii private de sănătate

Furnizorii de servicii private de sănătate și-au arătat disponibilitatea de a intra în parteneriate cu sectorul de stat.  Până la concretizarea unui astfel de proiect, ei continuă dezvoltarea de proiecte pe cont propriu, atât în partea de studii și cercetări, ale căror rezultate le pun și la dispoziția autorităților, dar și în partea de construcție de unități medicale specializate. Unul dintre cei mai mari furnizori din România intenționează să construiască un laborator de biosecuritate, care va fi cel mai mare din partea central-estică a Europei, dar și un centru de transplant medular.

Care este perspectiva autorităților

Una dintre cele mai mari provocări actuale în ce privește proiectele de infrastructură spitalicească o reprezintă creșterea costurilor, fie că este vorba despre materialele de construcții, inflație, utilități. În cazul Spitalului Regional Iași, de exemplu, costurile de construcții au crescut cu 20%. Un alt element important ține de dotări și de resursa umană, care trebuie adaptate solicitărilor prezente și viitoare, pentru a asigura calitatea serviciilor medicale oferite.

Elementul privat nu este absent din serviciile de sănătate din România, aspect relevant, mai ales că autoritățile își îndreaptă atenția spre modele din SUA sau din vestul Europei, în care privatul este prezent într-o proporție semnificativă în oferirea de servicii medicale.

Ce ar mai fi de făcut?

Este necesară clarificarea viziunii strategice cu privire la PPP, pentru a nu realiza modificări legislative la intervale de timp de câteva luni și pentru a avea o abordare coerentă pe termen lung. Autoritățile centrale trebuie să vină în sprijinul unităților administrative mici, care au în proprietate spitale și care ar putea deveni autorități contractante în PPP. Tocmai de aceea, este nevoie de expertiză și o echipă care să se implice într-un astfel de proiect, asigurând, astfel, servicii de calitate și pentru comunitățile mici, în ciuda lipsurilor financiare și de resursă umană specializată.

În plus, la nivelul autorităților naționale sunt necesare unități sau direcții specializate în realizarea și administrarea acestor proiecte. Un prim demers în acest sens îl reprezintă Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Sănătate ce va funcționa la nivelul Ministerului Sănătății și va avea ca obiectiv pregătirea, implementarea şi finalizarea proiectelor de investiţii în infrastructura de sănătate publică.

Însă, pentru a asigura coerența legislației, formarea resursei umane și funcționarea unităților specializate în proiecte mari de infrastructură, indiferent de domeniu, sprijinul politic la nivel înalt este esențial, iar obiectivele de dezvoltare a acestor proiecte trebuie să se regăsească pe agenda fiecăruia dintre politicieni.

Informațiile prezentate în acest material au fost oferite de participanții la grupul de lucru România Rezilientă: Investiții în sănătate, ce a avut loc pe 9 iunie și este parte a unui program de comunicare profesională și advocacy inițiat de EY România și Oameni și Companii. La întâlnire au participat persoane de decizie din sfera guvernamentală, dar și reprezentanți ai unor spitale, furnizori de Servicii de sănătate și de servicii de infrastructură medicală, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții.