România trebuie să urmeze trendul european în materie de politici de sănătate centrate pe pacient şi care să asigure sustenabilitatea sistemului medical, a declarat consilierul de stat Diana Păun.

Ne apropiem cu paşi rapizi de momentul 2019, când ţara noastră va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi va avea şansa de a aduce pe agenda de discuţii subiecte de interes, dar care să fie şi în deplină concordanţă cu proiectul european şi cu temele susţinute de celelalte state care deţin preşedinţia înaintea noastră şi după noi. Ţara noastră trebuie să urmeze trendul european în materie de politici de sănătate centrate pe pacient şi care să asigure sustenabilitatea sistemului de sănătate„, a afirmat Diana Păun, la dezbaterea „Patient – Centred Rountable on Working Together for Accesible Health”.

Potrivit acesteia, faptul că România este membru UE îi aduce avantajul că poate beneficia de expertiză, recomandări şi se poate învăţa din exemplele de bune practici ale celorlalte state europene care au sisteme de sănătate performante.

„Sistemul de sănătate din România se confruntă cu numeroase provocări, pe care nu aş dori să le amintesc aici pentru că sunt convinsă că vă sunt binecunoscute. Faptul că suntem stat membru al UE ne aduce avantajul că putem beneficia de expertiză, recomandări şi putem învăţa din exemplele de bune practici ale celorlalte state europene care au sisteme de sănătate performante”, a spus medicul.

Diana Păun a menţionat că „dezbaterea la toate nivelurile şi sinergia tuturor actorilor din domeniul sanitar sunt esenţiale” pentru succesul „unui demers de o asemenea anvergură”. „Asociaţiile de pacienţi din România au reprezentat întotdeauna parteneri de nădejde şi mă bucur că am astăzi ocazia să reiterez susţinerea Instituţiei prezidenţiale şi a preşedintelui României pentru toţi actorii societăţii civile care desfăşoară acţiuni în scopul conştientizării şi responsabilizării noastre pe de o parte şi a reactivităţii factorilor de decizie pe de altă parte”, a susţinut consilierul de stat Diana Păun. AGERPRES