Prematurii din România se confruntă cu lipsa de spațiu suficient în secții, atât pentru ei, cât și pentru includerea părinților în îngrijirea lor, cu accesibilitatea în secțiile prea mici și prea puține la nivel național, cu transportul neonatal insuficient, cu lipsa echipamentelor și a consumabilelor din secții și lista poate continua. În plus, terapia intensivă neonatală este discriminată față de terapia intensivă de adulți. Toate aceste probleme au fost semnalate de Diana Gămulescu, Președinte, Asociația Prematurilor, într-un interviu pentru platforma Caspa.ro, a cărui concluzie a fost că: ”prematurii chiar reprezintă un grup vulnerabil, dezavantajat și discriminat”.

 

Proiecte cu nevoie de finanțare

”Prematuritatea are impact atât în rândul nou-născuților, cât și al părinților sau al cadrelor medicale. Noi încercăm să le abordăm pe toate, prin programele sau proiectele noastre. Ca organizatație caritabilă, încercăm să sprijinim cum putem. Prematurii chiar reprezintă un grup vulnerabil, dezavantajat și discriminat, iar cei care doresc să susțină derularea de proiecte caritabile și de campanii umanitare implementate de Asociația Prematurilor pot dona în contul: RO68BTRLRONCRT0411176001 deschis la Banca Transilvania sau pot completa formularul 230 de redirecționare a impozitului pe venit, aferent anului 2020, către organizația noastră”, a arătat Diana Gămulescu.

”Vom continua strângerea de fonduri pentru achiziția de echipamente pentru terapie intensivă neonatală și donare, acolo unde este cea mai mare nevoie, la nivel național. De asemenea, vom continua programele de suport pentru părinți, de informare și educare continuă și ne propunem să extindem impactul în rândul societății civile, prin proiectele Asociației Prematurilor”, a mai spus liderul asociației.

 

 

 

Continuarea materialului pe platforma specializată Caspa.ro