În luna iulie a avut loc la București dialogul politic privind screeningul pentru cancerul de col uterin. Evenimentul a fost  organizat de Observatorul European pentru Sisteme și Politici de Sănătate, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu sprijinul Biroului Național pentru România al OMS și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). 

Reprezentați de nivel înalt ai Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Institutului Național pentru Managementul Serviciilor de Sănătate alături de reprezentanți ai societăților profesionale, profesioniști ai sistemului de sănătate și, nu în ultimul rând, ai societății civile și asociațiilor de pacienți au prezentat politicile naționale din domeniul prevenției și screeningului pentru cancer, inițiativele europene și au analizat provocările în implementarea unui program de screening pentru cancerul de col uterin consolidat și care să asigure accesul egal și echitabil al tuturor femeilor eligibile la serviciile de depistare precoce.

Principalele aspecte discutate de specialiștii prezenți la acestă dezbatere au fost cele despre controlul și asigurarea  calității serviciilor de screening pe tot parcursul de testare, confirmarea diagnostică și preluarea în tratment și reducerea barierelor de acces la aceste servicii pentru toate categoriile socio-economice.

Rezultatele acestei dezbateri s-au concretizat într-un sumar de recomandări menite să îmbunătățească eficiența și acoperirea programului de screening pentru cancerul de col uterin în România, care să contribuie la reducerea poverii acestei boli prevenibile.

Documentul de recomandări poate fi consultat aici.