Despre România umanitară, la Dialogul cu Diaspora de pe 27 iulie

Evenimentul Dialogul cu Diaspora din ultima săptămână a lui iulie, 2020, a pus reflectorul pe o parte din dramele și tragediile medicale ale României, dar și pe oameni care s-au hotărât să vină cu soluții concrete. Invitații acestei ediții au fost Adelina Toncean, activist umanitar și Christian Macedonschi, inițiator al unei colaborării germano-române la Brașov.

Adelina Toncean conduce Asociația Blondie, care transportă cu zboruri private, pacienți mici la tratamente grele, în străinătate. E îngerul care ține de mână copii abandonați și bolnavi. Uneori până în ultima clipă. Și, pentru că România nu are o ambulanță aeriană, dar are anual sute de pacienți ce necesită intervenții în afara granițelor, a decis să cumpere un avion, o ambulanță aeriană.

„Este un privilegiu pentru mine să pot spune unei mame, DA! În permanență este vorba despre viață. «Luăm un avion» este titlul campaniei pe care am demarat-o. Suma necesară pentru a achiziționa un avion nou, tip ambulanță aeriană, este imensă, între două și trei milioane de euro. Din statisticile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în 2018, doi români pe zi au avut nevoie să plece în exterior pentru a putea rămâne în viață. În total, 685 de pacienți români. Te aduc acasă sau te duc la spitalul de care ai nevoie, pentru că ăsta este cel mai mare bine pe care pot să ți-l fac”, a declarat Adelina Toncean.

În aceeși ordine de idei, a solidarității umane, în context Covid-19, săptămâna trecută, o echipă de medici din Pforzheim, Germania, a sosit la Brașov și lucrează alături de cadrele medicale autohtone pentru a trata pacienții afectați de virusul Cov-Sars-2. Medicii germani au adus și trei aparate de ventilație și echipamente medicale de protecție, care au fost donate Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov.

„De la idee la acțiune, de la acțiune la proiect. Cele mai frumoase proiecte sunt cele care pleacă de jos în sus, de la firul ierbii. Modelul nostru de solidaritate este unul de bună practică. Am achiziționat și un bromhoscop, cu ajutorul donațiilor și sponsorizărilor, strânse în cadrul acestui parteneriat româno-german, iar medicii români au fost instruiți cum să-l folosească”, a declarat Christian Macedonschi, unul dintre inițiatorii colaborării germano-române din orașul de sub poalele Tâmpei.

Discuția poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/ReteauaDeSolidaritate/.

 

Și pentru că Dialogul cu Diaspora a devenit un eveniment săptămânal, ediția din 20 iulie 2020 s-a desfășurat sub amprenta Fake News-ului și a Modificărilor de comportamente în timpul pandemiei CoViD-19. Manifestarea online, pe Zoom, i-a avut ca artizani pe Marian Năstase, doctor în sociologie, din București, și Marin Gherman, politolog – Cernăuți, Ucraina.