Popa_Nicolae_.jpgDeputatul liberal Nicolae Popa ii avertizeaza pe distribuitorii de medicamente si pe farmacisti ca va sesiza procuratura generala in legatura cu cei care „ii indeamna la nesupunere”.

Nicolae Popa ii acuza pe distribuitorii de medicamente ca au creat panica in randul populatiei in momentul in care au vorbit „despre o pretinsa criza pe aceasta piata”.

Parlamentarul sustine ca distribuitorii sunt suspectati de faptul ca forteaza mana Guvernului pentru ca acesta sa scumpeasca medicamentele. In opinia deputatului Nicolae Popa, existau semnale despre „intentiile necurate” ale distribuitorilor de medicamente si ale farmacistilor inca din momentul in care a aparut hotararea de guvern prin care s-a ridicat plafonul pentru medicamentele compensate.

„Atat distribuitorii, cat si farmacistii pun piedici si au trecut deja la neexecutarea acestui act normativ. Totul, din cauza unei caste formate in acest sistem, care crede ca isi poate face propria lege”, sustine Nicolae Popa intr-un comunicat de presa. Deputatul liberal sustine ca, „daca se continua incalcarea grosolana a legii”, prin prerogativele constitutionale pe care le are, va sesiza procuratura generala. „Vreau ca aceia care nu respecta litera legii sa raspunda penal, intrucat cei care au de suferit in primul rand sunt oamenii bolnavi”, a conchis Nicolae Popa.