sju_albaiulia.jpgDeputatul liberal Călin Potor susţine că angajaţii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Alba sunt supuşi unei stări de “teroare” şi “unui stres psihic incredibil cauzat de către însuşi medicul coordinator”, solicitând, în consecinţă, conducerii Ministerului Sănătăţii să verifice „veridicitatea acestor fapte”.

În replică, şeful UPU Alba spune că instituţia, pentru care va urma procedura de acreditare, trebuie să răspundă mai multor criterii de performanţă şi că se impun schimbări în mentalitatea personalului secţiei.

Parlamentarul Călin Potor, medic de profesie, susţine, într-un comunicat transmis marţi, că a fost contactat recent de aproape 30 de angajaţi ai UPU – asistente, infirmieri, brancardieri şi alt personal nemedical, care i-au spus “că sunt sistematic şi repetat înjuraţi, blestemaţi, umiliţi fără vreo vină şi fără motiv” de către medicul coordonator, care s-ar comporta “ca un vătav cu nişte slugi”.

“Aceşti salariaţi, condamnaţi oricum, prin natura meseriei, să-şi desfăşoare activitatea în condiţii dificile şi traumatizante, sunt supuşi suplimentar unui stres psihic incredibil cauzat de către însuşi medicul coordonator UPU, dr. Aurel Crişan. (…). Motivaţia medicului coordonator pentru pedepsele aplicate subordonaţilor săi de la UPU Alba Iulia, respectiv anumite deficienţe profesionale sau disciplinare, este considerată ca reprezentând un abuz de către angajaţi, argumentele dr. Crişan fiind catalogate drept închipuite şi nefundamentate pe realitate. În plus, salariaţii consideră că instrumentele de teroare psihică aplicate de către dr. Crişan la adresa lor sunt netemeinice, având în vedere că nu sunt folosite modalităţile legale de pedepsire a abaterilor, prevăzute de actele normative în vigoare şi de regulamentul intern al spitalului”, se menţionează în comunicat.
În opinia deputatului, “stresul psihic pe care medicul coordonator îl practică zilnic împotriva angajaţilor are drept efect principal o activitate profesională scăzută din punct de vedere calitativ a echipei UPU Alba Iulia”.

Potor mai susţine că “acţiunile vehemente ale dr. Crişan, nedemne de un cadru medical, au drept consecinţă şi instaurarea unei stări de nervozitate acută în rândul bolnavilor şi aparţinătorilor acestora”.

În replică, şeful UPU, Aurel Crişan, spune că “este nevoie de fermitate”. “Pentru unii se poate traduce şi altfel, dar ca să ajungi un profesionist adevărat trebuie să faci sacrificii. Prea mult ne-am învăţat parcă să cerem fără a oferi ceva în schimb. Totul parcă ni se cuvine de drept, dar când este vorba de a oferi noi, avem mari probleme de moralitate, de legislaţie. Cred că a venit timpul să lăsăm orgoliile la o parte şi să muncim cu adevărat. Nu doar să ne facem”, a opinat Crişan, potrivit unui comunicat postat pe site-ul spitalului.

Şeful UPU crede că “există însă o rezistenţă la schimbare”. Acesta a explicat s-a discutat despre schimbarea programului de lucru, a turelor, şi s-au creat probleme. “Această măsură a fost prost primită, deoarece rupe anumite legături, grupuri de interese, care s-au format de-a lungul timpului. Schimbarea rutinei este performantă, mai ales într-un loc ca UPU unde se cere reacţie rapidă si profesionistă”, a apreciat medicul Aurel Crişan.

Acesta spune că o altă intenţie prost înţeleasă este cea legată de defalcarea sporurilor care se acordă personalului. Angajaţii UPU beneficiază de un spor de la 50% la 100%. În prezent, orice angajat, indiferent de postul pe care îl ocupă şi indiferent de responsabilităţi, gradul de implicare sau de volumul de muncă depus, primeşte un spor de 75%, raportat la salariul de încadrare. “Este normal să recompensăm performanţa şi să facem deosebire între personalul care intervine în cazurile de risc şi personalul care are atribuţii mai restrânse. Această intenţie de a calcula defalcat sporurile i-a supărat pe unii dintre cei care lucrează la UPU şi din această cauză au apărut unele plângeri”, a explicat medicul Aurel Crişan.
Acesta spune că toate schimbările ce se doresc a fi făcute (cursuri de perfecţionare, schimbarea programului de lucru, modificări ale grilei de salarii pe criterii de competenţă) atentează la rutina de zi cu zi. “De ce să nu recunoaştem, teama de necunoscut (sau cunoaştere) este foarte mare, produce disconfort şi te poate împinge la reacţii dintre cele mai urâte. Şi totul pentru că egoismul, prejudecăţile, ne fac să fim propriul şi cel mai mare duşman al nostrum”, a mai spus medicul.

Şeful UPU a făcut cunoscut că obiecţii au fost formulate şi în legătură cu înfiinţarea SMURD-TIM. El a dat asigurări că nimeni nu taie sporurile personalului pentru a asigura fonduri pentru SMURD. “Ne dorim calitate şi să fim lăsaţi să muncim”, a mai spus şeful UPU-SMURD Alba, Aurel Crişan.

Anul trecut, la UPU Alba Iulia au fost efectuate aproximativ 50.000 de consultaţii. Unitatea funcţionează cu un personal de 92 de cadre medicale, dintre care 11 medici specialişti de urgenţă, un medic pediatru şi 3 medici de medicină generală sau cu competenţă de medicină de urgenţă, respectiv 34 asistenţi medicali şi de alte categorii de personal. “Trebuie să avem un personal foarte bine pregătit, deci se impun cursuri de educaţie medicală continuă şi respectarea standardelor de performanţă”, a subliniat şeful UPU. AGERPRES