UMFST „G.E.” Palade Târgu Mureş a primit la sfârşitul săptămânii trecute vizita unei delegaţii de la Benemérita Universidad Autónoma de Puebla (BUAP), Mexic.
Delegaţia a fost formată din directorul de internaţionalizare, prof. dr. Jose Ramón Eguibar Cuenca, medic şi cercetător, şi prof. dr. María del Carmen Cortés Sánchez, însoţiţi de dl. Dorin Zăgrean, consul onorific al Mexicului la Cluj-Napoca, se arată pe pagina de Facebook a univesităţii tâgmureşene.
Invitaţii străini şi conducerea UMFST G.E. Palade Târgu Mureş au purtat discuţii în vederea extinderii colaborărilor care facilitează mobilităţile academice Erasmus pentru studenţi şi cadre didactice, precum şi cooperări care să dezvolte legăturile interculturale.
Benemérita Universidad Autónoma de Puebla este una dintre cele mai mari şi mai importante universităţi publice din Mexic. Având o tradiţie de peste 85 de ani în învăţământul superior, peste 130.000 de studenţi şi o reputaţie internaţională solidă, Universitatea oferă pregătire în peste 80 de specializări, printre care se numără Medicina, Ingineria, Ştiinţele Politice, Dreptul etc.
Cu ocazia vizitei, prof. dr. Ramón Eguibar, cu o activitate prodigioasă de peste 40 ani în domeniul neuroştiinţei, a susţinut prelegerea „Tubulinopathies a new search for neurodevelopmental diseases: the use of the taiep rat” şi a vizitat Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice.
Sursă foto: Facebook Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie