Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin a reuşit să diminueze datoriile operând rezilieri sau negocieri de contracte cu furnizorii de servicii.
Directorul unităţii spitaliceşti, Nicoleta Manu, a declarat joi că la preluarea managementului acesteia, valoarea facturilor neachitate era de 5,4 milioane lei, sumă care, datorită măsurilor precizate, a scăzut la 4 milioane lei. ”Soluţiile adoptate ne-au permis să identificăm resurse pentru plata medicamentelor achiziţionate pentru bolnavi şi pentru materialele sanitare”, a precizat Manu.
Potrivit sursei citate, în prezent cea mai mare datorie se înregistrează la medicamente – 1.000.000 lei -, restul până la 3 milioane lei reprezentând arieratele şi utilităţile curente. Manu a mai arătat că pentru reducerea în continuare a datoriilor vor fi externalizate unele servicii, prima licitaţie pentru încredinţarea acestora urmând să se organizeze începând cu luna martie. AGERPRES
- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina