Teoretic, toţi cei care au făcut COVID – 19 sunt imunizaţi, împotriva bolii, o perioadă de timp. Practica a demonstrat însă cu totul altceva.

Pot căpăta protecţie împotriva COVID – 19, toţi cei care s-au infectat cu SARS – CoV-2, în teorie. În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. S-a constatat că nu toţi pacienţii devin imuni.

Mai mult, de la caz la caz, de la o persoană la alta, indiferent de forma bolii: uşoară, medie sau gravă, concentraţiile de anticorpi sunt diferite, adică nivelul de protecţie împotriva bolii, care este dat de intensitatea şi durata imunităţii, poate fi mai mare sau mai mic.

De la izbucnirea pandemiei, s-au realizat nenumărate studii legate de analiza sângelui unor pacienţi care au fost infectaţi, pentru a se înţelege imunitate COVID.

 

 

 

Materialul integral pe adevarul.ro.