Medicii și asistenții din cadrul UPU-SMURD Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița organizează,  gratuit, un nou curs de resuscitare de bază.

 

În cadrul cursului veți învăța cum să acționați în situații critice. Timp de 3 ore veți primi informații și veți fi instruiți despre tehnicile necesare, astfel încât să fiți pregătiți să salvați viața unei persoane, precum: suportul vital de bază, dezobstrucția de căi aeriene, utilizarea defibrilatorului automat extern, poziția laterală de siguranță și alte noțiuni importante.

Cea de a doua ediție a cursului de resuscitare va avea loc în data de 24.04.2023, începând cu ora 16:00 la sediul UPU-SMURD Bistrița din strada Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 43 (clădirea UPU-SMURD, etaj 1).

Pentru o bună desfășurare a cursului numărul participanților este limitat la 21 persoane/grupă, iar grupele se alcătuiesc în ordinea înscrierilor.

Înscrierile se fac accesând următorul link: https://sjub.ro/inscriere-curs-suport-vital-de-baza-dea…/