aotrauma2.jpgÎn perioada 11-14 iunie va avea loc, la Sibiu, Cursul AOTrauma – Basic Principles of Fracture Management, eveniment de importanţă deosebită pentru comunitatea medicilor specializaţi în ortopedie – traumatologie din România. Cursul se desfăşoară sub egida AO Education Institute, parte a AO Foundation – AOTrauma.

Fundaţia AO este o organizaţie non-profit, condusă de un grup internaţional de chirurgi specializaţi în traumatologie şi în afecţiunile aparatului musculoscheletal. Fundaţia, constând dintr-o reţea de mai mult de 5000 de profesionişti din domeniul medical, se dedică întru-totul eficientizării şi îmbunătăţirii îngrijirii pacienţilor din lumea întreagă, atât prin susținerea proiectelor de cercetare în domeniu, cât și prin organizarea de evenimente educaționale și prin facilitarea integrării chirurgilor într-o rețea internațională de specialiști. Prin cele patru divizii clinice ale Fundației AO, aceasta își propune să răspundă nevoilor specifice ale chirurgilor specializați în ortopedie-traumatologie (AOTrauma), chirurgia coloanei (AOSpine), chirurgie cranio-maxilor-facială (AOCMF) și chirurgie veterinară (AOVET).

Activitatea educațională AO Education la nivel internațional este impresionantă. Sub egida AO se organizează anual peste 350 de evenimente științifice (cursuri, seminarii, simpozioane) dedicate chirurgilor din întreaga lume. În acest an, chirurgii ortopezi din România au ocazia să participe la cel de-al treilea curs AOTrauma – Basic Principles of Fracture Management organizat în țara noastră, în ultimii zece ani.

Acest curs reprezintă primul pas în formarea profesională a chirurgului ortoped și se adresează, în principal, chirurgilor rezidenți sau specialiști, aflați la început de drum. Participanții la curs vor învăța principiile de bază în tratamentul fracturilor, conform filozofiei și recomandărilor AOTrauma. Cursul are o structură modulară, iar fiecare modul constă într-un număr de prelegeri care acoperă conceptele de bază ale principiilor recomandate, urmate de discuții de grup concentrate pe dezvoltarea capacității de a lua decizii de tratament și de exerciții practice pe mulaje de os, care îi vor ajuta pe participanți să pună în aplicare tehnicile chirurgicale prezentate. Pe lângă programul științific foarte atractiv, cursul beneficiază de prezenţa unor lectori experimentaţi, nume sonore în ortopedia românească şi internaţională.

Gradul înalt de conștientizare a nevoii de a-și continua educația medicală s-a reflectat în interesul crescut pentru participarea la acest curs. Dacă în anii anteriori ocuparea locurilor dura câteva zile, în acest an acestea au fost ocupate în primele ore de la deschiderea înscrierilor. Lista de așteptare, mai lungă decât lista de participanți înscriși face imperativă organizarea unor cursuri asemănătoare, în viitorul apropiat.

Lectori:

Dr. Zsolt Szabo (Ungaria)

Dr. Andrei Ursache (România)

Dr. Rene El Attal (Austria)

Dr. Dan Putineanu (Belgia)

Dr. Klaus-Dieter Schaser (Germania)

Dr. Minos Tyllianakis (Grecia)

Dr. Gabriel Dinu (România)

Dr. Olivera Lupescu (România)

Dr. Mihai Roman (România)

Dr. Mircea Popescu (România)

Locație: Hotel Continental Forum, Sibiu

aotrauma1.jpg