Federaţia Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a transmis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, referitoare la intenția autorităților de a nu mai prelungi starea de urgență după 15 mai 2020.

În această scrisoare semnată de președintele FNPMF, dr. Raluca Zoițanu, reprezentanții patronatelor medicilor de familie propun mai multe măsuri în ceea ce privește continuarea activității cabinetelor de medicina familiei după încetarea stării de urgență.

 

Printre aceste măsuri se află:

 

  1. Păstrarea posibilității acordării de consultații la distanță, în scopul limitării deplasărilor nenecesare ale pacienților la cabinetele medicale și limitării transmiterii SARS-CoV-2.
  2. Crearea unui mesaj de informare publică prin care pacienții să fie încurajați să sune medicul de familie pentru problemele de sănătate nou apărute sau preexistente, fără legătură cu noul coronavirus.

Pe fondul mesajelor axate în exclusivitate pe COVID-19, medicii de familie au observat o reducere a adresabilității pentru toate celelalte patologii acute, subacute și cronice, măsurilor profilactice (de exemplu, vaccinarea), existând riscul agravării acestor patologii sau evoluției nefavorabile a epidemiei de rujeolă.

Experții români de marcă au demontat miturile legate de ibuprofen și de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) care au apărut în ultimele luni, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Capacitatea cabinetelor de medicina familiei de a veni proactiv în întâmpinarea pacienților este redusă, eforturile depuse până în prezent de medicii de familie și asistenții medicali neputând substitui efectul unui mesaj de informare publică difuzat constant de toți furnizorii de servicii media audiovizuale”, se arată în documentul remis presei.

  1. Suplimentarea bugetului alocat asistenței medicale primare din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2020, în vederea eliminării discriminărilor introduse față de alte categorii de unități sanitare și de personal medical prin aplicarea prevederilor Legii 19/2020, Ordonanței 43/2020, HG 252/2020, Ordinului 539/2020, Ordinului 414/2020.

„Achiziția materialelor sanitare necesare pregătirii pentru pandemie, adaptarea cabinetelor și personalului la cerințele pandemiei, stării de urgență, inclusiv la acordarea consultațiilor la distanță, reducerea adresabilității au condus la reduceri semnificative ale veniturilor personale ale medicilor de familie și la imposibilitatea creșterii veniturilor asistenților medicali, cu afectarea moralului întregii echipe a cabinetului”, spun reprezentanții FNPMF.

  1. Stabilirea unităților medicale și de suport medical implicate în triajul, cazarea și tratarea bolnavilor infectați cu SARS-CoV-2, astfel încât cabinetele de medicina familiei și centrele de permanență să poată continua asigurarea în bune condiții a serviciilor de asistență medicală primară pentru toată populația care nu este infectată cu SARS-CoV2.

„Cabinetele de medicina familiei, în cea mai mare parte cabinete individuale, și centrele de permanență nu dispun de spațiul și personalul auxiliar necesar pentru a asigura triaj în cort în afara cabinetului/centrului și nici pentru circuite complet separate COVID-19 și non-COVID-19, similar spitalelor și altor unități sanitare de mari dimensiuni. Din aceste motive solicităm ca pacienții COVID-19 confirmați sau suspecți să nu fie îndrumați prin protocoalele și actele normative elaborate de autorități spre cabinetele de medicina familiei și centrele de permanență ci spre unitățile medicale și de suport medical dedicate COVID-19. Prezența accidentală în cabinetele de medicina familiei și centrele de permanență a pacienților COVID-19 încă neconfirmați, cu simptomatologie la debut, și care scapă triajului prin omiterea oferirii tuturor informațiilor în cadrul anamnezei nu poate fi evitată, însă nu este de dorit direcționarea pacienților confirmați de către autorități spre asistența medicală primară”, explică documentul.

  1. Actualizarea Ordinului 436/2020 privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus, cu prevederi specifice pentru decesele care au loc la domiciliu în care există suspiciunea ridicată de medicul de familie de deces ca urmare a infecției COVID-19.

„Cabinetele de medicina familiei nu dispun de echipament personal de protecție adecvat pentru a asigura examinarea cadavrului la domiciliu și constatarea decesului în aceste situații”, arată reprezentanții FNPMF.