Vaccinarea împotriva COVID-19 are şanse mari să devină mai simplă, mai rapidă şi mai comodă în viitorul apropiat, cu noile formule aflate în dezvoltare. Chiar de anul viitor am putea avea vaccinuri anti-COVID sub formă de pastile şi de spray-uri nazale, iar serurile care se administrează acum vor fi îmbunătăţite.
Noile variante ale coronavirusului reduc eficienţa vaccinurilor, iar scenariul în care oamenii vor fi vaccinaţi anual împotriva COVID-19 devine tot mai probabil. Directorul general al companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a declarat pentru CNBC că este posibil să avem nevoie de o a treia doză din acest vaccin în decurs de 12 luni de la rapel, iar apoi de vaccinare anuală. Vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ar putea fi primii care vor avea nevoie de acest booster.
Alex Gorsky, CEO al companiei Johnson&Johnson, susţine acelaşi scenariu: vaccinarea împotriva COVID-19 va trebui repetată anual, la fel ca pentru gripa sezonieră. Prin urmare, competiţia pentru obţinerea de vaccinuri nu a luat sfârşit odată cu autorizarea primelor seruri. Bătălia se dă acum pentru obţinerea unor vaccinuri mai eficient împotriva noilor variante ale virusului, dar şi mai uşor de administrat, de transportat şi depozitat.
Citeste mai mult: Adevarul