Cinci sute de mii de francezi suferă de epilepsie, adică de crize imprevizibile cauzate de disfuncţii în activitatea electrică a creierului. Cel mai adesea, epilepsia survine chiar dacă nu este lezat creierul sau, cel puţin, fără ca vreo leziune să fie identificată. Dar într-o treime din cazuri, epilepsia este legată de prezenţa unei malformaţii sau a unei leziuni a creierului, scrie ziarul „Le Figaro”.

Cele două treimi de bolnavi de epilepsie răspund bine la tratamente şi ar trebui deci să ducă o viaţă normală, dacă nu ar fi obiectul discriminărilor.

„Restul de o treime de epileptici nu răspund la cele douăzeci de medicamente antiepileptice care există pe piaţă. 48% dintre epileptici sunt controlaţi de la primul medicament, dacă este bine ales. În caz de eşec, doar 13% reuşesc să fie controlaţi cu un alt antiepileptic. Dacă nici aşa nu se reuşeşte, şansele de a găsi un tratament adecvat scad la 1%”, precizează profesorul Alexis Arzimanoglou, neuropediatru, preşedintele Ligii franceze de combatere a epilepsiei. „Din acest moment, se pune întrebarea dacă nu s-ar putea aplica un tratament chirurgical”.

În prezent, chirurgia epilepsiei face obiectul a numeroase cercetări. Epilepticii care rezistă tratamentelor au numai de câştigat de pe urma ultimelor progrese din domeniul chirurgiei, cu condiţia să fie operabili. Dat fiind că intervenţia chirurgicală constă în îndepărtarea minusculei porţiuni din creier expusă descărcărilor electrice, zona afectată trebuie să fie bine identificată şi accesibilă ca să nu fie atinse alte zone la fel de importante, precum cele ale limbajului sau a altor funcţii vitale. Contrar unei idei preconcepute, nu operaţia în sine pune probleme – neurochirurgii cunosc bine tehnicile – ci perioada care precede intervenţia chirurgicală. Uneori se aşteaptă de la şase la optsprezece luni, mai ales copiii. Sunt necesare examinările obişnuite (electroencefalogramă cu înregistrarea crizelor, IRM.), dar ele nu sunt întotdeauna suficiente.

Adesea, mai trebuie efectuată o examinare numită „stereo EEG”. Aceasta constă în implantarea de electrozi în creier, la nivelul şi în jurul zonei suspecte, apoi în înregistrarea timp de mai multe zile sau săptămâni a activităţii electrice. Analizarea acestor înregistrări permite identificarea la milimetru a zonelor care urmează să fie extrase. Aici este problema, deoarece sunt mulţi pacienţi care aşteaptă această examinare şi prea puţine unităţi unde ea poate fi efectuată: zece pentru adulţi şi numai două pentru copii. Totuşi, copiii au cel mai mult nevoie de operaţie dacă se doreşte ca aceştia să se dezvolte din punct de vedere psihomotor şi să poată merge la şcoală. Intervenţia în sine se efectuează în mod clasic, prin rezecţie chirurgicală a focarului.

Sunt în curs teste pentru distrugerea leziunilor foarte mici prin iradiere strict focalizată, potrivit unei proceduri numite „gamma-knife”. În acest context, dintr-un număr de 3.000 de epileptici care ar putea să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale, în fiecare an, numai 400 sunt operaţi, din care o sută de copii. Chiar dacă intervenţia şi toate examinările anterioare operaţiei costă aproape 20.000 de euro pe pacient, amortizarea costului se produce din al optulea an, şi chiar mai devreme, dacă se iau în considerare costurile indirecte generate de această boală (şomaj, sinucidere, absenteismul bolnavului sau al părinţilor acestuia). Cu o rată de vindecare de 40% la cei operaţi şi peste 50% care răspund la medicamente, se poate spera la revenirea la o viaţă normală, cu condiţia să nu fie prea târziu.AGERPRES