O analiză de Conf. Univ. Dr. Mihai-Bogdan PETRIȘOR despre efectele poziției codașe a României în clasamentul cheltuielilor publice pentru sănătate din țările Uniunii Europene.

 

Sistemul de sănătate din Romania se spune că este imaginea clară a propriului pacient. Poate totuși nu este chiar așa: să încercăm împreună un exercițiu simplu de analiză comparativă. De ce este important sistemul de sănătate nu mai este cazul să subliniez, mai ales în aceste zile, dar ce trebuie bine reținut este că acest sistem trebuie să fie unul calitativ și pe timp de ”pace”. Iată-ne astăzi în fața unei noi încercări și – paradoxal sau nu – începe tot cu litera ”C” – cazul Colectiv. Încercarea anterioară s-a dovedit un eșec pentru sistem, dar cum ne-am pregatit până astăzi?

Analizând datele furnizate de Eurostat am constatat încă de la bun început o diferență uriașă între restul statelor UE și noi. România a direcționat aproape 4% din PIB către sistemul de sănătate cam în toată perioada de 10 ani analizată (2009-2018). Facem excepție, sau poate nu ar trebui, la anul 2012, când România a livrat bani publici în sistemul de sănătate de doar 3,8% din PIB; probabil ne pregăteam de ”Colectiv”.

Vine și anul 2015, fatidic, iar România alocă 4,2% din PIB pentru sănătate. Nu-i nimic, românul este plin de speranță pentru anul ce va veni; va veni cu multe promisiuni, spitale, secții de arși și pentru asta trebuie bani. Da, mulți bani trebuie și România direcționează în 2016 fix 4% din PIB pentru sistemul de sănătate. O fi ceva ce nu înțelegem noi, dar să nu tragem încă concluzii pripite și să ne uitam și peste gard, la ”capra vecinului”.

La prima vedere ceva nu pare în ordine și nu pare în ordine cu România sau poate cu toate celelalte țări? Media în UE este de 7% din PIB pentru cheltuieli publice pentru sănătate. Deci până la urmă noi nu suntem în ordine. Multe din țările dezvoltate alocă peste 8% din PIB pentru cheltuieli pentru sănătate. Iar suplimentar, daca avem în vedere nivelul PIB-ului din aceste țări, miliardele de euro se rostogolesc mult peste ceea ce primește sistemul de sănătate românesc.

Mai putem face un ultim exercițiu, de imaginație acum, și să calculăm câți bani ar fi trebuit să primească sistemul de sănătate românesc dacă ar fi fost finanțat măcar la nivelul mediei din țările UE. Cum media este de 7% iar România a alocat în mare cam 4%, trebuie să calculăm ce înseamnă diferența, 3% din PIB. Și dacă luăm un nivel al PIB-ului de 200 mld Euro (am depașit pragul de 200 mld Euro în anul 2018, conform Eurostat) rezultă că doar la nivelul anului 2018 sistemul de sănătate din România ar fi trebuit sa beneficieze suplimentar de 6 mld Euro iar pentru un orizont de 10 ani, așa cum a fost și scurta radiografie prezentată, suma s-ar ridica la 60 mld Euro.

Dacă luăm în calcul recomandarea făcută de BEI dar și de alte firme de consultanță privind costul integral de proiectare, construcție, dotare completă a unui spital regional de 377 milioane de euro, ar fi trebuit să avem în zece ani mai mult de 100 de spitale regionale și inclusiv bani pentru salarii motivante pentru cei din sistem. Să mai vorbim de măști, combinezoane, mănuși? Este caduc. E cazul să oprim aici exercițiul de imaginație deoarece  suntem în carantină și pentru că sistem național de sănătate ne-a apărut complet blocat încă de la început pandemiei.

Trăim cu speranță în România, așa cum facem zi de zi. Sperăm să trecem cu bine peste actuala încercare ”C” și să facem ceva pe viitor: niște spitale regionale ar fi un început bun.

 

 

Mihai-Bogdan PETRIȘOR este conferențiar universitar doctor la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și membru al Asociației Române de Științe Regionale. Este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor și al Facultății de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Activitatea didactică se adresează studenților de la Specializarea Administrație publică și celor de la Specializarea Finanțe-Banci din cadrul FEAA, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat.