Nimic în biologie nu este static, procesele biologice fluctuând în timp, iar dacă dorim să realizăm o imagine exactă a celulelor, țesuturilor, organelor etc., trebuie să ținem cont de tiparele lor temporale. De fapt, acest efort a dat naștere unui întreg câmp de studiu cunoscut sub numele de „cronobiologie”.
Ficatul este un exemplu. Tot ceea ce mâncăm sau bem este procesat acolo pentru a separa nutrienții de deșeuri și pentru a regla echilibrul metabolic al organismului. De fapt, ficatul în ansamblu este reglementat în mare măsură de timp, iar acest pattern este orchestrat de așa-numitul ritm circadian, metronomul intern al corpului nostru, precum și de semnale biochimice și ritmuri alimentare.
Dar ficatul este de fapt împărțit în mici unități repetate numite lobuli, în care zone distincte îndeplinesc funcții diferite. Această complexă organizare spațială este cunoscută sub numele de „zonare hepatică”. De exemplu, descompunerea zaharurilor în timpul digestiei are loc preferențial pe o parte a lobulului, așa-numita zonă centrală, în timp ce producția de glucoză cât timp ne odihnim, precum grăsimea, are loc pe cealaltă parte a ficatului.
Până în prezent, zonarea ficatului a fost studiată numai static, analizând ceea ce face fiecare zonă independent de timp și invers. Și având în vedere cât de central este ficatul în fiziologia mamiferelor, cele două abordări de cercetare trebuie să unească eforturile pentru a înțelege modul în care interacționează programele hepatice temporale și spațiale.
Continuarea materiaului pe www.hepat.ro
