Un editorial de Sorin Paveliu, publicat pe portalul România Curată
Asistăm de mai bine de o săptămână la o bătălie mediatică al carei subiect sunt medicamentele în general şi absenţa morfinei în particular. Taberele beligerante s-au poziţionat rapid: pe de o parte asociaţiile de pacienţi, cărora li s-au alăturat aproape imediat mass-media şi medicii pe de alta Guvernul României, în mod particular prin reprezentanţii săi din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţională de Asigurări.
Arsenalul a fost scos imediat – reportaje, talk-show-uri, declaraţii de la pacienţi loviţi de o boala nemiloasa, aflaţi la limita între disperare şi revoltă, liste de asistente medicale care cumpără cu bani strânşi din chetă “Domestos” (este vorba de un detartrant pentru spălat gresia nu despre un medicament), semnale privind epuizarea stocurilor de medicamente dintr-un spital (mai multe spitale), medici care au decis cumpărarea de medicamente fara a mai respecta prevederile legale (“e păcat domnule, este vorba de bolnavi, trebuie sa avem suflet”), contra replici – guvernul a scos la bătaie 150.000 de euro, cât să cumpere morfina pentru două săptămâni, explicaţii, replici ale secretarului de stat Cepoi şi ale preşedintelui Duta, etichetat cu un condiţional “eşti un dobitoc”, cerinţa premierului de a se analiza situaţia şi de a se asigura “medicamentele esenţiale” şi lucrurile par a se afla abia la început.
- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina