Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – NASDAQ Stockholm – a prezentat raportul interimar pentru primul trimestru al anului 2019. Medicover a raportat o creștere a veniturilor globale în primele trei luni ale anului de 23,3% comparativ cu perioada similară din anul trecut, ajungând la venituri de 199,7 milioane euro. Medicover este prezentă în România prin rețeaua medicală clinică Medicover și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo.
Pe piața din România veniturile totale au crescut în primul trimestru al acestui an cu 41,2% până la 29,9 milioane de euro. Evoluția are la bază și achizițiile realizate de companie pe parcursul anului 2018 când Grupul a adăugat în portofoliu Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei și Centrul Medical Academica în București. Veniturile obținute în România reprezintă 14,9% din rezultatele totale Medicover. România este a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.
„Evoluția veniturilor din primele trei luni ale acestui an demonstrează încrederea pacienților în calitatea serviciilor oferite de Medicover în România. Am optat, și pentru dezvoltarea unor centre de excelență care abordează multidisciplinar probleme medicale specifice. Anul acesta am lansat Centrul de tratare și diagnosticare a endometriozei și Centrul Laser pentru tratamente dermatologice. Cred că viitorul medicinei stă în dezvoltarea de centre de excelență care, prin atragerea celor mai importanți specialiști din anumite arii medicale, pot oferi răspunsuri unei game largi de afecțiuni. Vom continua să investim în inovație, digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.
„Rezultatele Synevo reflectă nivelul investițiilor în creșterea nivelului de digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri. Am reușit, de asemenea, să menținem un ritm constant de extindere teritorială permițând accesul facil la servicii de laborator de cea mai înaltă calitate unui număr din ce în ce mai mare de pacienți. Portofoliul de teste și servicii a crescut, mai ales pe segmente avansate de tipul testelor genetice”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.