Peste 200 cazuri de infarct miocradic acut și angină pectorală instabilă au fost înregistrate, în anul 2024, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc, iar în cazul a peste 75% dintre acești pacienți au fost montate stenturi în regim de urgență la Laboratorul de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare din cadrul unității sanitare.

Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de dr. Bakcsi Ferenc, medic primar cardiolog, coordonator al Laboratorului de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare, din cele 200-220 de sindroame coronariene acute înregistrate, respectiv infarct miocardic acut și angina pectorală instabilă, în 130 s-a intervenit de urgență, pacienții beneficiind de coronarografie și implantarea unui stent în regim de urgență.

Dr. Bakcsi Ferenc a precizat că au fost cazuri care au fost rezolvate în mai puțin de 60 minute de la prezentare la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), iar altele în mai puțin de 12 ore, existând și situații în care, dacă pacientul a venit târziu la spital, a fost nevoie de un timp de până la șase săptămâni de așteptare pentru ca medicii să poată interveni.


Specialistul a adăugat că sunt și cazuri care sunt urgențe și care ajung la spital după-amiaza și noaptea și care sunt rezolvate a doua zi dimineață, întrucât în aceste situații se poate interveni într-un interval de 12-24 ore.

Deocamdată, la Laboratorul de explorări și tratamente invazive cardiovasculare nu este organizată gardă, echipa fiind încă în formare, cazurile de urgență din timpul nopții sau după închiderea laboratorului, la ora 15:30, la care trebuie intervenit imediat, fiind transferate la Târgu Mureș.

Coordonatorul Laboratorului de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare a arătat că se constată o creștere a numărului de cazuri de infarct miocardic acut cu 25-30% față de anul precendent, care s-au putea datora și faptului că la SJU Miercurea-Ciuc sunt tratați pacienți și din alte orașe harghitene, dar și din alte județe, cum ar fi Covasna, Neamț, Sibiu sau Bistrița.

Dr. Bakcsi Ferenc a punctat că, la fel ca și la nivel mondial, se înregistrează cazuri de pacienți tot mai tineri, cu vârste cuprinse între 40 și 50 ani, care suferă un infarct miocardic acut, cel mai tânăr pacient pe care l-a tratat fiind o femeie de 38 ani.

În aceste cazuri, consideră specialistul, există o predispoziție genetică, dar și factori de risc necontrolați.

”Prevalența este mult mai mare la pacienți tineri decât inițial noi am crezut, sau a crezut comunitatea științifică”, a menționat dr. Bakcsi Ferenc.

Specialistul de la SJU Miercurea-Ciuc a vorbit și de factorii de risc care influențează apariția acestei boli și a recomandat un stil de viață sănătos, cu evitarea fumatului, un regim alimentar mediteranean și activitate fizică.

”Factori de risc, în afară de genetică, pe care nu avem cum să o controlăm, în primul rând, sedentarismul, fumatul, hipertensiunea arterială, dislipidemia, diabetul zaharat, (…) apare ateroscleroza și prin ateroscleroza apare cardiopatia coronariană, adică când vasele inimii sunt bolnave. Ca să reducem aceste lucruri, ar trebui să menținem o greutate corporală bună, să avem o viață activă și să evităm, sau dacă nu avem cum să evităm, să tratăm agresiv factorii de risc, cum sunt hipertensiunea, diabetul, hipercolesteronemia și să evităm fumatul”, a menționat dr. Bakcsi.


Potrivit acestuia, și stresul psihic ”agravează și precipită foarte mult boala cardiacă”, bărbații fiind de patru-cinci ori mai afectați decât femeile.

”Între 40, 50, 60 ani, bărbații, față de femei, au o prevalență mai mare în boală cardiacă ischemică”, a subliniat șeful Laboratorului de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare.

Dr. Bakcsi a mai spus că simptomele care ar trebui să trimită pacienții la medicul cardiolog sunt durerea în piept în timpul unui efort fizic obișnuit, care cedează în trei-cinci minute și reapare la un nou efort.

”Dacă la un efort fizic obișnuit (…) simțim o apăsare destul de puternică în tot pieptul, care cedează sau dispare în 3-4, maxim 5 minute după ce noi facem repaus (…) și mai ales dacă acest lucru se repetă la un alt efort fizic, adică avem durere în piept, facem repaus fizic și dispare, în acest context, ar trebui să mergem la cardiolog”, a spus medicul.

Acesta a adăugat că dacă durerea persistă mai mult de cinci-zece minute, sau se repetă chiar și în repaus, atunci pacientul trebuie să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe.

Dr. Bakcsi a mai spus că ”acestea sunt recomandări generale pentru public, fară să acopere, însă, tot ceea ce înseamnă cardiopatie coronariană”.

Până în anul 2023, când la SJU Miercurea-Ciuc a luat ființă Laboratorul de Explorări și Tratamente Invazive Cardiovasculare, pacienții care sufereau un infarct miocardic acut erau transferați la spitalele din Târgu Mureș sau Brașov.

Dr. Bakcsi Ferenc a spus că s-a redus cu 70% transferurile spre alte clinici, restul de 30% fiind cazuri de urgență care se prezintă la spital în timpul nopții sau după închiderea laboratorului. AGERPRES (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa fotografiilor: (c) Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc