Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a declarat îngrijorată joi de rata de transmitere „foarte preocupantă” a maladiei COVID-19 constatată în prezent în Europa, care ar putea să provoace o jumătate de milion de decese suplimentare pe acest continent până în luna februarie, informează AFP.

„Suntem, din nou, epicentrul pandemiei”, a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge.

„Rata actuală de transmitere din cele 53 de ţări din regiunea europeană este foarte preocupantă (…) şi, dacă rămânem pe această traiectorie, am putea să asistăm la încă o jumătate de milion de decese cauzate de COVID-19 în această regiune până în februarie”, a adăugat el.

Pentru specialiştii de la OMS, creşterea numărului de cazuri poate fi explicată printr-o combinaţie de doi factori – acoperirea vaccinală insuficientă şi relaxarea restricţiilor anti-COVID-19.

Conform datelor OMS, spitalizările asociate COVID-19 au crescut de mai mult de două ori în ultima săptămână.

Potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza raportărilor oficiale, numărul noilor cazuri depistate în fiecare zi este în creştere de aproape şase săptămâni consecutive în Europa şi cel al deceselor zilnice este în creştere de aproape şapte săptămâni consecutive, ajungând la circa 250.000 de cazuri, respectiv 3.600 de decese pe zi.

Actuala creştere este stimulată în special de Rusia (8.162 decese în ultimele şapte zile), Ucraina (3.819 decese) şi România (3.100 decese), conform acestor date.

„Majoritatea persoanelor spitalizate care mor de COVID-19 în prezent nu au fost vaccinate cu schemă completă”, a subliniat Hans Kluge.

În medie, conform OMS, doar 47% dintre persoanele din această regiune, care cuprinde ţările europene şi mai multe state din Asia Centrală, au primit două doze de vaccinuri anti-COVID-19.

Dintre ele, opt ţări au depăşit o acoperire vaccinală de 70%, însă două ţări din regiune au rate de vaccinare mai mici de 10%.

Pentru a combate pandemia de coronavirus, OMS a îndemnat la continuarea folosirii pe scară largă a măştii sanitare şi la practicarea măsurilor de distanţare socială.

„Testele, aplicaţiile de urmărire a cazurilor-contact, ventilarea spaţiilor închise şi distanţarea fizică vor continua să facă parte din arsenalul nostru de apărare, alături de vaccinarea rapidă, corectă şi generalizată pentru fiecare persoană eligibilă”, a adăugat Hans Kluge.

După o primă accelerare în iulie, urmată de un platou, situaţia sanitară din Europa s-a degradat încă o dată la începutul lunii septembrie.

„Prognoze fiabile arată că dacă reuşim să ajungem la o rată de utilizare de 95% a măştii sanitare în Europa şi Asia Centrală, vom putea să salvăm până la 188.000 de vieţi din acele 500.000 de vieţi pe care riscăm să le pierdem până în februarie 2022”, a mai spus Hans Kluge.

Marţi, Ţările de Jos au anunţat noi restricţii sanitare în urma creşterii spectaculoase a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Germania a raportat joi un număr record de noi infectări, 33.949 de cazuri de COVID-19 raportate în 24 de ore, doborând precedentul record, care a fost stabilit în decembrie 2020. AGERPRES