Guvernul Noii Zeelande a anunţat joi că va oferi măşti şi teste rapide antigen gratuite în încercarea de a încetini transmiterea COVID-19 şi de a reduce presiunea asupra sistemului sanitar din această ţară care se confruntă cu un aflux de pacienţi cu COVID-19 şi gripă, informează Reuters.

Noua Zeelandă a raportat în ultimele săptămâni o creştere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19, iar potrivit autorităţilor, acest val de Omicron ar putea fi mai grav decât primul.

Sistemul sanitar se confruntă deja cu creşteri în ceea ce priveşte timpii de aşteptare, iar unele intervenţii chirurgicale au trebuit anulate.

”Fără îndoială combinaţia dintre creşterea bruscă a cazurilor de COVID-19 şi a spitalizărilor, cel mai grav sezon de gripă din memoria recentă şi absenţa personalului aferent pun lucrătorii sanitari şi întreg sistemul sanitar sub o presiune extremă”, a declarat Ayesha Verrall, ministrul responsabil cu răspunsul la COVID-19.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de 5,1 milioane de locuitori, a înregistrat joi 11.382 de cazuri noi de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate în prezent ajungând la 68.737. Dintre acestea, 765 de cazuri sunt în prezent spitalizate.

Apreciată în trecut pentru modalitatea de abordare a pandemiei, Noua Zeelandă a fost ferită în mare parte de COVID-19 până la sfârşitul anului trecut datorită răspunsului prompt, precum şi a izolării sale geografice. Guvernul a renunţat la politica ”zero-COVID” la începutul anului după ce populaţia a fost vaccinată masiv, iar drept urmare virusul a început să se răspândească.

Potrivit lui Verrall, deşi strategia ”zero COVID” nu mai este o opţiune valabilă, oamenii trebuie să poarte măşti, să facă teste şi să se izoleze la domiciliu dacă au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 atât ei cât şi un membru al familiei.

Guvernul pune la dispoziţie pe scară largă măşti şi teste gratuite, a autorizat farmaciile să vândă medicamente pentru tratamentul COVID-19 şi a extins criteriile de eligibilitate pentru tratamentul antiviral.

”Nu e momentul acum să sistăm purtarea măştilor. Dovezile ne spun că purtarea măştii înjumătăţeşte şansele unei infectări cu coronavirus. Ea ajută totodată la protejarea împotriva gripei şi a altor afecţiuni de iarnă aşa că, dacă nu purtaţi mască pentru voi, vă rog să o purtaţi pentru lucrătorii sanitari”, a precizat Verrall. AGERPRES