Un copil infectat cu noul coronavirus se află internat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, doctorul Raluca Alexandru.

Potrivit acesteia, copilul a fost operat în urgenţă de apendicită acută „cu peritonită”, în prezent starea lui fiind stabilă.

„El s-a internat sâmbătă seara trimis de la Gomoiu cu test pozitiv COVID. Avea apendicită acută cu peritonită, a fost operat în urgenţă. Duminică a fost detubat. Este într-o stare bună, ameliorată, este doar cu oxigen pe mască. Este un băieţel de şase ani. Nu este intubat la ora actuală. Starea lui este stabilă, are doar oxigen pe mască”, a spus medicul.

Potrivit acesteia, copilul are „o uşoară afectare pulmonară”.

„Are o uşoară afectare pulmonară. A rămas în secţia COVID. A şi fost operat acolo. Pe secţia COVID avem sală de intervenţii”, a mai spus purtătorul de cuvânt. AGERPRES