Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă cu privire la pacienţii cronici din Suceava, în special a celor care au nevoie de tratament perfuzabil, pe care îl făceau de obicei la spital sub supraveghere medicală. Acest lucru nu mai este posibil în acest moment, unii dintre ei având chiar medicii pozitivi şi aflându-se în izolare în acest moment.

De exemplu, un pacient cu boala Fabry are nevoie de o perfuzie cu substituţie enzimatică la fiecare 14 zile, perfuzie ce durează până la 5 ore, în funcţie de starea pacientului, iar în România acest tratament se efectuează doar în spitalele acreditate pentru această procedură.

În lipsa tratamentului, un pacient cu boala Fabry poate ajunge la accident vascular cerebral, infarct sau dializă.

COPAC solicită autorităţilor permiterea unei excepţii de la regulă şi administrarea tratamentului la domiciliu pentru ca pacienţii cu boli rare sau cronice să aibă continuitate în schema terapeutică fără a fi expuşi riscului de infectare cu noul Coronavirus.

Totodată, pentru zonele aflate în carantină, cum este Suceava, este nevoie de o linie verde, unde pot suna pacienţii care au nevoie de ajutor ei neputând să se deplaseze pentru a-şi procura tratamentele necesare.

„Trebuie găsite urgent soluţii pentru spitalele de unde pacienţii cronici îşi luau tratamentul şi acum unităţile medicale sunt în izolare sau carantină. Solicităm autorităţilor să ia cât mai urgent aceste măsuri, ele fiind vitale pentru pacienţii cronici din zonele de carantină şi menţinerea lor în afara pericolului”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.