Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România derulează Programul de screening cardiovascular „Totul pentru inima ta”, care aduce împreună medici de familie, pacienți și medici specialiști.

Testele de screening au ca scop diagnosticarea bolii în stadii în care aceasta poate fi vindecată și sunt recomandate de către medic, în urma unei consultații de specialitate. Ele oferă claritate și ajută la stabilirea unui tratament corect, dacă este cazul.

Una din metodele folosite de medici pentru a depista o boală cardiovasculară, este aplicarea unui chestionar, numit Diagrama SCORE, pe baza căruia, medicul poate recomanda mai departe, un set de analize specifice sau investigații de specialitate.

Fiecare pacient primește o recomandare individuală de la medic, în funcție de câțiva factori, printre care amintim: vârsta, starea de sănătate, istoricul medical, condițiile de muncă, tipul de activitate desfășurată, obiceiuri alimentare, activitatea fizică pe care o desfășoară.

Rolul screeningului este de a preveni anumite boli și de a identifica afecțiunile medicale în stadii incipiente, atunci când acestea nu prezintă simptome alarmante.

Sursa: Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania