Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a solicitat miercuri autorităţilor să ia măsuri în cazul medicamentelor care lipsesc de pe piaţă, în opinia reprezentanţilor COPAC, situaţia fiind „echivalentă cu o catastrofă”.
„În România, tratamentul a devenit o misiune imposibilă. Mii de medicamente vor fi retrase din România, sute de mii de cutii şi flacoane iau calea exportului, în vreme ce autorităţile nu iau nicio măsură şi nu comunică public nici măcar datele. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România atrage atenţia din nou asupra situaţiei extrem de grave a lipsei medicamentelor. Potrivit unor informaţii oficiale transmise de Ministerul Sănătăţii condus de dr. Patriciu Achimaş Cadariu Camerei Deputaţilor, 1.534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă (fiind trimise notificări Agenţiei Naţionale a Medicamentului). Dintre acestea, 313 nu au o altă variantă de tratament disponibilă”, se arată într-un comunicat transmis presei.
Potrivit COPAC, acelaşi document realizat de Ministerul Sănătăţii arată „”o listă impresionantă de medicamente importante care pleacă la export””.
* Adalat (22.500 cutii/flacoane plecate) pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
* Amaryl pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (5.297 cutii)
* Ampicilină (4.800 cutii)
* Arcoxia (28.202)
* Azarga pentru tratamentul glaucomului (7.262)
* Baraclude pentru tratamentul Hepatitei B (2.373)
* Betaloc(r)zok pentru tratamentul hipertensiunii (20.967)
* Copaxone pentru tratamentul sclerozei multiple (730)
* Kepra pentru tratamentul epilepsiei (3.821)
* Mabtera pentru tratamentului Limfonului non-Hodkin (98).
„Am semnalat acest lucru din 1 martie, am tras nenumărate semnale de alarmă, iar Guvernul nu a întreprins absolut nimic. Mai mult, aceste documente nu ne-au fost prezentate niciodată, deşi le-am cerut în nenumărate ori. Situaţia este echivalentă cu o catastrofă şi totuşi nu se ia nicio măsură”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România. AGERPRES