Guvernul a adoptat, pe 10 mai, un proiect care prevede plata contribuţiei clawback de 15% pentru toate medicamentele generice, informează un comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Proiectul urmează să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare.

Contribuţia clawback este o obligaţie de plată care revine trimestrial deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.

Potrivit viitorului act normativ, începând cu trimestrul III al anului 2023, contribuţia trimestrială se va calcula diferenţiat doar pentru două tipuri de medicamente, faţă de trei în prezent. Astfel, atât pentru medicamentele produse pe o linie de fabricaţie din România, cât şi pentru cele produse în alte state membre din Uniunea Europeană, se va aplica un regim unitar în funcţie de clasificarea medicamentului şi nu de statul de provenienţă al acestuia, iar contribuţia trimestrială va fi diferenţiată astfel:

* pentru medicamentele de tip I – Medicamente originale pentru care nu există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un generic/biosimilar care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României se menţine procentul actual aferent contribuţiei datorate de 25%;

* pentru medicamente de tip II – Medicamente originale şi generice/biosimilare pentru care există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un echivalent terapeutic care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României se propune un procent aferent contribuţiei datorate de 15%.

„Măsura vizează deopotrivă menţinerea unui mediu favorabil punerii pe piaţă a medicamentelor cu impact pozitiv în aprovizionarea adecvată şi continuă cu produse farmaceutice a populaţiei, cât şi eliminarea riscului declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii de către ţara noastră a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene”, afirmă sursa citată. AGERPRES