Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva şi Ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate în baza a două contracte cu finanţare europeană în valoare de peste 3,6 milioane euro, documentele fiind semnate pe 25 aprilie, la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Sunt extrem de mulţumit, ca şi toţi locuitorii judeţului Hunedoara, pentru că Unitatea de Primiri Urgenţe este extrem de importantă pentru orice spital din România. Proiectele cu fonduri europene vor continua şi eforturile noastre se vor focusa, în mod deosebit, pe atragerea de fonduri europene”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Deva va beneficia de fonduri în valoare de 1,41 milioane euro, bani care vor fi folosiţi pentru extinderea acesteia cu un nou corp de clădire, prevăzută cu un etaj şi o suprafaţă totală nou construită de 388 mp. Noul imobil va fi legat funcţional de clădirea existentă şi va găzdui cabinete medicale, un laborator pentru analize medicale în regim de urgenţă, spaţii de evaluare şi tratament. Totodată, proiectul prevede dotarea UPU Deva cu echipamente medicale performante, mobilier şi ustensilele necesare.

În ceea ce priveşte proiectul de reabilitare a policlinicii de la Spitalul Municipal Hunedoara, acesta are o valoare de 2,21 milioane euro şi prevede mai multe tipuri de intervenţii pentru izolarea termică a pereţilor exteriori, a subsolului, înlocuirea tâmplăriei exterioare şi repararea terasei. Vor fi refăcute finisajele interioare, instalaţiile, vor fi montate lifturi noi şi panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică. De asemenea, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale performante şi mobilier.

„Acest proiect completează un altul, care se derulează la spitalul municipal din Hunedoara pentru eficientizarea energetică a imobilului, în valoare de 5,3 milioane euro. Încercăm să găsim axe de finanţare şi pentru modernizarea UPU, însă în cazul în care nu se vor deschide finanţări şi pentru spitalele municipale, aşa cum există pentru spitalele judeţene, vom încerca pe fonduri proprii”, a spus primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Ambele proiecte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, axa de dezvoltare a infrastructurii de sănătate şi sociale, iar cofinanţarea beneficiarilor este de 2%. AGERPRES