Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, Președintele Consiliului Național al Siguranței Pacientului, va participa și va susține o prezentare („Strategii chirurgicale în tratamentul arsurilor extensive”) la cea de-a V-a ediție a Conferinței medicale organizată de Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale.
Evenimentul va avea loc în perioada 30-31 august 2024 la Buhuși, Centrul Educațional Multifuncțional, și va fi creditat de către Colegiul Medicilor și Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali, Ordinul Asistenților Sociali și de către A.N.M.C.S. – pentru evaluatorii de servicii de sănătate.

Conferința se adresează profesioniștilor din sistemul medical românesc – reprezentanți ai M.S., C.A.S., D.S.P., RENAR, A.N.M.C.S., autorităților tutelare, manageri de spitale, directori medicali, medici de toate specialităţile, farmaciști, directori de îngrijiri, asistenți medicali, asistenți sociali, bioingineri medicali, kinetoterapeuți, responsabili cu managementul calității din unitățile sanitare, evaluatori de servicii de sănătate și organizațiilor care reprezintă beneficiarii serviciilor de sănătate (pacienții).

Pentru înscrieri în vederea participării la conferință, accesați https://conferinta-spbuhusi.ro/index.php/inscriere/