In acest an incepe constructia Spitalului Regional de Urgenta din Craiova, care va fi cel mai mare spital regional din tara, cu 877 de paturi, a carui investitie se ridica la 750 milioane de lei, a anuntat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
„Spitalul Regional de Urgenta din Craiova incepe sa capete contur. Au ramas trei competitori in cursa pentru aceasta licitatie si, probabil, ca in 30 de zile vom afla si care este castigatorul. Este cea mai mare investitie care se face in Dolj, timpul de finalizare a acesteia fiind de 48 de luni”, a spus Eugen Nicolaescu.

La randul sau, Victor Mora, consilier al ministrului Sanatatii, a afirmat ca aceasta investitie este de o complexitate deosebita, pentru ca presupune realizarea a 111.000 mp de constructie, instalatii sanitare, dotari si circuite medicale, iar selectia ofertantilor trebuie foarte riguros facuta.