Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat, în şedinţă extraordinară, indicatorii pentru construirea unui „Centru Integrat de Îngrijiri Paleative”, prin intermediul căruia pacienţii grav bolnavi să beneficieze de suport medical pentru ameliorarea simptomelor afecţiunilor de care suferă, dar şi de suport fizic şi emoţional.
„Am făcut un pas extrem de important pentru a avea, la Galaţi, servicii medicale de paleaţie, menite să uşureze suferinţa pacienţilor afectaţi de boli grave, unele incurabile, precum cancerul în forme foarte avansate. Este un proiect de suflet în primul rând, pentru că sunt tot mai mulţi oameni care suferă de cancer în forme tot mai grave. Acest centru vine să completeze serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă ‘Sfântul Apostol Andrei’ din Galaţi. În prezent, secţia de Oncologie dispune doar de 10 paturi pe partea de paleaţie, iar cererea pentru astfel de servicii medicale este foarte mare. Această nouă unitate medicală vine să răspundă acestor necesităţi”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Noul centru va funcţiona într-o clădire cu patru etaje, „dotată cu cele mai moderne echipamente şi circuite medicale disponibile în prezent în domeniul paleaţiei”.
Centrul Integrat de Îngrijiri Paleative va avea în total 50 de paturi, saloanele fiind amenajate pentru două sau trei persoane. Centrul este prevăzut cu cabinete medicale, saloane pentru kinetoterapie, consiliere psihologică, săli de tratament, sală de socializare, săli de aşteptare. În total, vor fi peste 1.000 de echipamente medicale specifice serviciilor de paleaţie.
„Această investiţie va avea o valoare totală de aproape 28 milioane de lei. Am reuşit să găsim o sursă de finanţare din fonduri europene, dar nu suficientă pentru un astfel de centru. Totuşi, pentru că ţinem foarte mult la acest proiect, vom atrage 12,5 milioane de lei prin Programul Sănătate, iar diferenţa de aproximativ 15,5 milioane de lei o vom completa din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. De asemenea, pentru a accelera lucrurile, încă de săptămâna aceasta vom lansa cu clauză suspensivă licitaţia publică pentru construirea noii unităţi medicale, astfel încât, până la sfârşitul acestui an, să reuşim demararea efectivă a lucrărilor”, a precizat Costel Fotea. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina