Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat documentaţia privind concesionarea prin licitaţie publică a unui teren din incinta secţiei externe unde sunt trataţi pacienţii oncologici, în vederea construirii unui centru de radioterapie – o investiţie estimată la peste 6,4 milioane de euro.
Potrivit studiului de oportunitate, lucrările de construcţie ar urma să coste peste 2 milioane de euro, echipamentele medicale – 4 milioane de euro, la care se adaugă alte cheltuieli în valoare de 400.000 de euro.
Termenul de execuţie este de maximum 24 de luni de la data semnării contractului de concesiune, iar prin aceste investiţii se va realiza un centru medical de radioterapie „la cheie”, care va asigura servicii de radioterapie de înaltă performanţă pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer, precum şi urmărirea în timp a evoluţiei acestora.
Durata concesiunii este de maximum 49 de ani, iar nivelul minim al redevenţei lunare, de la care se porneşte licitaţia publică, este de 2.258 de euro pe lună. În proiectul de hotărâre se menţionează că, în prezent, judeţul Bistriţa-Năsăud nu dispune de servicii de radioterapie, iar pacienţii oncologici sunt nevoiţi să apeleze la serviciile prestate în judeţele învecinate – Cluj, Mureş, Maramureş sau Suceava.
Incidenţa cancerului în rândul populaţiei judeţului Bistriţa-Năsăud este de 337,9 la 100.000 de locuitori, mai mare cu aproape 10% faţă de media naţională, iar autorităţile se aşteaptă ca pandemia de COVID-19 să ducă la creşterea procentului de cazuri cu stadii avansate, care să aibă nevoie de radioterapie.
„Numărul de pacienţi noi de cancer în judeţul Bistriţa-Năsăud se ridică la peste 1.000 pe an, rezultând un număr anual minim de pacienţi cu indicaţie de radioterapie de 600. Pe de altă parte, este de aşteptat ca pandemia să cauzeze nu doar creşterea numărului de pacienţi oncologici, ci şi procentajul cazurilor cu stadii avansate şi, implicit, creşterea procentajului de pacienţi oncologici cu indicaţie de radioterapie. Acestea reprezintă un prim factor justificativ fundamental pentru implementarea la nivelul judeţului a unui serviciu de radioterapie dotat cu cel puţin un accelerator liniar şi cu echipamentele asociate necesare efectuării unei radioterapii moderne, eficiente şi adaptate necesarului comunităţii”, se arată în documentul citat.
Viitorul centru de radioterapie de la Bistriţa ar urma să fie construit în regim de înălţime P+1E, pe o suprafaţă construită de circa 1.450 de metri pătraţi şi cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 2.900 de metri pătraţi. AGERPRES