După aproximativ 6 ani, a venit din nou rândul capitalei să găzduiască cel mai mare eveniment dedicat tuturor studenților farmaciști și absolvenți din România și Republica Moldova.

Anul acesta, Congresul Național al Studenților Farmaciști din România (CNSFR) organizat de Societatea Studenților în Farmacie București (SSFB), sub egida Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), își propune să găzduiască 350 de studenți, absolvenți și farmaciști.

În perioada 26-30 Aprilie 2023, participanții se vor reuni pentru abordarea unor teme de interes din domeniu, pentru cunoaștere și socializare, dar și pentru a trăi o experiență unică a studenției farmaceutice.

Tema ediției cu numărul al XIX-lea de anul acesta este „Capitolul 2023: Identificarea profesiei de farmacist”, propunându-și să aducă în prim plan atât adevăratul potențial al profesiei, cât și aspecte uitate sau nedescoperite de către publicul larg. Totodată, tema este potențată de faptul că anul 2023 aniversează Centenarul Facultății de Farmacie, sugerând o paralelă între arhaism și modernism în viața farmacistului de atunci și de acum.

Organizarea evenimentului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și susținerea conducerii Facultății de Farmacie din București, a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dar și a Colegiului Farmaciștilor din România. Reprezentanți ai acestor instituții ne vor fi alături în cadrul Ceremoniei de Deschidere ce va avea loc în incinta Aulei Ministerului Culturii din cadrul Bibliotecii Naționale București, în data de 26 aprilie.

Activitățile din cadrul evenimentului își propun desființarea stigmei conform căreia „farmacistul este un simplu vânzător de medicamente” și a multor astfel de etichete ce reprezintă probabil principalul factor cauzator al interesului scăzut din ultimii ani pentru una dintre cele mai nobile profesii.Se vor discuta ariile de dezvoltare profesională mai puțin cunoscute pe care studenții farmaciști le pot urma după finalizarea studiilor, cât și importanța profesiei ca un pilon de susținere al domeniului medical, alături de medici, stomatologi, asistenți etc.

Printre invitații de seamă care vor da viață temei de anul acesta se află prezente cadre didactice ale Facultății de Farmacie din București. Dr. Farm. Răzvan Prisada, Președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România se va adresa problematicii viitorului profesiei de farmacist. În plus, vor fi atinse și subiecte mai aparte, legate de sănătatea populației, alături de  Șef de lucrări dr. Vlad Budu, Președintele Societății Române de Rinologie care va expune problematica infecțiilor respiratorii.

În același ton ce vizează spiritul dezvoltării, programul va cuprinde și o serie de workshopuri și traininguri. Digitalizarea este un domeniu de actualitate a cărei sinergie cu dimensiunea farmaceutică va fi expusă cu ajutorul doamnei Alina Mihai, Senior Regulatory Affairs Specialist în cadrul Fitbit. Continuând către latura evoluției în plan personal, comunicarea și managementul emoțiilor sunt elemente cheie pentru profesia de farmacist și, de aceea, vor fi dezbătute împreună cu numeroși specialiști în domeniu, unul dintre invitați fiind domnul Eduard Erezeanu, Psihoterapeut și Coach care ne va vorbi despre conceptul de wellbeing în societatea zilelor noastre.

Pentru o înțelegere mai aprofundată asupra domeniului și pentru a descoperi și alte fețe ale acestuia, ne va ajuta să delimităm granița dintre medicație și adicție doamna Ioana Nencu, ofițer specialist I, farmacist primar, din cadrul Agenției Naționale Antidrog.

Cercetarea este baza inovației în domeniul farmaceutic, motiv pentru care sprijinim inițiativa studenților prin Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești. În fața unui juriu format din cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, participanții își vor prezenta lucrările de cercetare elaborate în parcursul lor universitar.

Ca piloni al domeniului medico-sanitar, preocuparea pentru sănătatea populației este una dintre atribuțiile farmaciștilor și a viitorilor farmaciști. În acest sens, va fi demarată o campanie de Sănătate Publică, în colaborare cu „2035 fără tutun”, care își propune o analiză statistică prin monitorizarea nivelului de monoxid de carbon al populației, în scopul conștientizării efectelor nocive ale fumatului, activ și pasiv.În misiunea construirii imaginii profesiei de farmacist ne bucură sprijinul sponsorilor și partenerilor noștri, care ne împărtășesc viziunea asupra creării unui eveniment de amploare pentru studenția farmaceutică și care să aducă o schimbare pozitivă asupra comunității, printre care se numără, în calitate de sponsori gold, Fildas Catena Grup, AstraZeneca și Reckitt Benckiser.

Acestea sunt doar câteva dintre elementele la care, timp de 8 luni, echipa și voluntarii din organizarea evenimentului au lucrat constant. Mai multe informații pot fi regăsite pe paginile oficiale ale Congresului: https://www.instagram.com/cnsfromania/, https://www.facebook.com/CNSFRomania.

La baza consolidării evenimentului se află Societatea Studenților în Farmacie București, o organizație non-profit, unicul reprezentant al studenților farmaciști din București. Cu o istorie ce începe în anul 1895, o dizolvare abuzivă în timpul perioadei comuniste și o activitate continuă din anul 1991, SSFB numără astăzi peste 100 de voluntari și peste 40 de proiecte demarate în fiecare an. Toate evenimentele marca SSFB au scopul de a crea oportunități de dezvoltare personală și profesională pentru studenți. Proiectele SSFB contribuie la susținerea sănătății și la educarea în domeniul medico-farmaceutic a întregii societăți din România și în special din București.