Mai puţin de o lună de zile a rămas până la startul celei mai importante manifestări ştiinţifice în diabetologia românească. Aflat la cea de-a 41-a ediţie, Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, cu participare internaţională, se va desfăşura în perioada 20-23 mai 2015 la Sibiu (Hotel Ramada) şi va avea ca temă principală „Perspective şi Provocări în Diabetul Zaharat”.
În România, aproape 2 milioane de români cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferă de diabet zaharat, potrivit studiului epidemologic PREDATORR. Astfel, prevalenţa identificată de 11,6% situează România printre ţările cu cea mai ridicată prevalenţă a diabetului zaharat din Europa (ţări unde au fost raportate studii epidemologice).
Patru zile de sesiuni plenare, sesiuni ale grupurilor de lucru, ale medicilor rezidenţi, sesiuni interdisciplinare, minicursuri şi postere sau workshopuri vor aduce în atenţie problemele majore în ceea ce priveşte diabetul şi complicaţiile generate de această afecţiune.
„Obiectivul principal al acestei manifestări ştiinţifice este să instruiască cât mai bine participanţii pentru a contribui la creşterea calităţii şi duratei vieţii persoanelor cu diabet zaharat. De aceea, şi în ediţia din acest an, vom dezbate împreună cu profesionişti de referinţă ai diabetologiei atât româneşti, cât şi internaţionale, cele mai noi informaţii despre prevenţia, educaţia, tratamentul şi controlul acestei afecţiuni, dar şi date legate de cercetarea ştiinţifică fundamentală în domeniu”, a declarat prof. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Ediţia 2015 a Congresului Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice va reuni într-un cadru ştiinţific, dinamic şi educaţional peste 20 de speakeri de prestigiu din străinătate şi mai mult de 100 de lectori din România care vor fi angrenaţi în peste 25 de sesiuni ştiinţifice.
În premieră, una dintre aceste sesiuni va fi desfăşurată în colaborare cu o altă societate medicală din sfera diabetului la nivel internaţional, Societatea Sârbă de Diabet. Tot în premieră se va desfăşura o sesiune ştiinţifică interdisciplinară a medicilor tineri cardiologi şi diabetologi, viitori experţi în cele două specialităţi.
În cadrul Congresului Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice sunt aşteptaţi peste 850 de profesionişti din domeniul medical. Printre temele abordate se vor număra: prevenţia bolilor metabolico-nutriţionale şi a sindromului cardio-metabolic, reducerea riscului cardio-vascular şi al hipoglicemiei, tehnologii noi pentru îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat de tip 1.
Manifestarea de anul acesta marchează, totodată, 45 de ani de la înfiinţarea diabetologiei în România, ţara noastră fiind printre puţinele state în care există o specialitate medicală independentă ce vizează exclusiv diabetul.
Cea de-a 41-a ediţie a Congresului Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice este un eveniment creditat cu puncte EMC. Pentru mai multe detalii şi înregistrarea participanţilor, accesaţi: www.societate-diabet.ro/Congres2015.