Asociatia Chirurgilor Plasticieni din Romania (ACPR) organizeaza in perioada 25-26 octombrie 2013 in Sinaia, Romania, Conferinta Anuala cu tema „Prezent si viitor in chirurgia plastica si microchirurgia reconstructiva”, cu participare nationala si internationala.

De asemenea, Societatea Internationala de Chirurgie Plastica Estetica (ISAPS) sustinuta de Asociatia Chirurgilor Plasticieni din Romania (ACPR) organizeaza in perioada 26-27 octombrie, la Sinaia, Cursul ISAPS de Rinoplastie. Cursul ISAPS va cuprinde si o demonstratie pe cadavru urmata de 2 operatii de rinoplastie (26 octombrie 2013), prezentari si o masa rotunda (27 octombrie 2013).

Locul desfasurarii manifestarii stiintifice va fi Hotel Palace Sinaia, iar demonstratiile si operatiile live interactive se vor transmite in direct din Bucuresti in sala de conferinta. Printre companiile care si-au anuntat participarea se numara (in ordine alfabetica): Allergan, Boiron, BMW, Core Invest Health, Dispomedfarm, Enafarma, Italtrade, LC Rhea Medical, Mentor, Pellamar, Rafi, See Try Buy, Servier, Solartium, Storz Medical si Stryker.

„Conferinta Asociatiei Romane a Chirurgilor Plastici , un eveniment stiintific si profesional, care reuneste chirurgii plasticieni din Romania si Ungaria (existand un parteneriat deja traditional cu Asociatia de Chirurgie Plastica , Reconstructiva si Estetica Maghiara ), va avea loc in aceasta toamna în Sinaia. De data aceasta, evenimentul este marcat in mod semnificativ prin organizarea in acelasi loc si perioada de timp, a unui curs ISAPS de rinoplastie. Disectie pe cadavru, interventii chirurgicale in transmisie live , prezentari si discutii la mese rotunde facute de specialisti de renume din tara si din strainatate fac acest curs atractiv atat pentru specialistii romani cat si straini. Am convingerea ca densitatea de subiecte prezentate in cadrul sesiunilor de conferinte si distinctia invitatilor din domeniu, care vor participa la cursul ISAPS va stimula schimbul de idei si experienta in domenii de maxima actualitate din specialitatea noastra. Astept cu nerabdare sa va intalnesc in peisaj de toamna superb de Sinaia”, a declarat Prof. Dr. Ioan Lascar.

Conferinta Anuala ACPR si Cursul ISAPS de Rinoplastie au primit 18 credite CME din partea EACCME. Pentru inscrieri, program si mai multe informatii despre eveniment, accesati www.evenimente-acpr.ro sau contactati organizatorul evenimentului, ELLA CONGRESS& EVENTS. Persoana de contact: Alexandru Petrescu, email: a.petrescu@ella.ro, telefon 0748.100.285.