spit pneumo cluj.jpgPeste 300 de profesori universitari şi renumiţi medici practicieni din ţară şi din străinătate participă, începând de joi, timp de trei zile, la cea de a VI-a Conferinţă naţională de bronhologie, cu tema „Excelenţa în endoscopia bronşică”.

Reuniunea este organizată de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca şi Secţiunea de bronhologie a Societăţii Române de Pneumologie. Preşedintele comitetului de organizare a conferinţei este prof. univ. dr. Monica Pop de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”. Evenimentul va prilejui un schimb de cunoştinţe între pneumologi, bronhologi şi specialişti din domenii conexe.

În prima zi a conferinţei, în sesiunea cu tema „Vechi şi nou în diagnosticul, stadializarea şi terapia neoplasmului bronhopulmonar” sunt prezentate comunicări despre locul bronhoscopiei în diagnosticul cancerului pulmonar, maximizarea bronhodilatatoarelor în bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) şi puncţia fină aspirativă EBUS (Endobronchial Ultrasound) în stadializarea cancerului pulmonar.

Moderatorii sesiunii sunt preşedintele şi vicepreşedintele SBSRP, prof. dr. Mărioara Şimon şi prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, şi directorul medical al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, prof. dr. Emilia Crişan. Lectorii invitaţi din străinătate la reuniunea de la Cluj-Napoca sunt prof. dr. Chris Bolliger de la Clinica din Cape Town (Africa de Sud), preşedintele EAB (European Association of Bronchology), prof. dr. Lutz Freitag de la Spitalul Universitar din Essen (Germania), prof. dr. David Breen de la Universitatea Oxford (Anglia), dr. Tudor Toma de la Spitalul Universitar Lewisham (Londra – Anglia), Zsolt Papai Szekely, preşedintele HAB (Hungarian Association for Bronchology) şi prof. dr. Franz Stanzel de la Spitalul universitar din Hemer (Germania). AGERPRES