Conferinţa medicală „Monitorizarea pacientului critic”, organizată la finalul săptămânii trecute la Hotelul Ramada din Sibiu, de o echipă coordonată de Conf. Dr. Mihai Sava, medic primar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, s-a bucurat de o apreciere deosebită şi de participanţi de seamă.
Pe parcursul celor trei zile ale conferinţei s-a derulat un program ştiinţific deosebit de interesant şi divers, specialiştii invitaţi abordând o tematică complexă legată de monitorizarea avansată a pacientului din mai multe perspective, plecând de la sepsis, anestezie, terapie intensivă şi pacientul neurocritic, până la tehnologia medicală de vârf. Scopul programului a fost de a sensibiliza comunitatea medicală cu informaţii de ultimă oră în aceste domenii şi de a crea un mediu favorabil colaborării interdisciplinare.
„Conferinţa s-a bucurat de un succes extraordinar şi ne-am bucurat să vedem un interes deosebit din partea participanţilor asupra subiectelor abordate. De asemenea, lucrările prezentate de către personalităţi medicale de vază, din ţară şi din străinătate, au fost de o calitate care ne onorează şi ne face siguri de faptul că viitorul medicinei se află în mâini competente.
Vă invităm la anul la ediţia a II-a a acestei conferinţe, cu speranţa că vom găzdui şi mai mulţi speakeri, participanţi şi teme interesante”, a transmis Conf. Dr. Mihai Sava la finalul evenimentului.
Printre invitaţii specialişti la conferinţa medicală „Monitorizarea pacientului critic” s-au numărat Prof. Dr. Iurie Acalovschi, profesor emerit la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca şi Prof. Dr. Şerban Bubenek-Turconi, preşedintele Societăţii Române de ATI. Acesta din urmă a lăudat evenimentul de amploare găzduit la Hotel Ramada, exprimându-şi totodată speranţa că această conferinţă va rămâne în memoria participanţilor.
„O manifestare mare are loc la Sibiu, în domeniul nostru. (…) Noi sperăm că medicina sibiană se va dezvolta aşa cum merită acest oraş, aşa cum merită cetăţenii de aici şi doctorii care lucrează la Sibiu.
Sperăm că spitalul acela judeţean se va construi repede şi dumneavoastră veţi apuca să lucraţi într-un spital ca lumea, sigur că nimic nu e uşor pe lumea asta, mai ales, din păcate în România, unde lucrurile nu sunt uşoare, dar să fim optimişti, pentru că iată că se poate. Este suficient ca oameni cu bună credinţă, oameni pregătiţi, oameni cu dăruire, să se pună la un loc şi să iasă nişte lucruri remarcabile. Sper că această manifestare va fi una de care vă veţi aduce aminte”, a spus Prof. Dr. Şerban Bubenek.
Din comitetul de organizare au făcut parte Conf. Dr. Mihai Sava, Ş.L. Dr. Alina Bereanu, Asist. Univ. Dr. Bogdan Vintilă, Prof. Dr. Corina Roman, Prof. Dr. Victoria Bârluţiu şi Ş.L. Dr. Iris Mureşan.
Temele abordate în cadrul conferinţei au fost: Monitorizarea sepsisului şi a infecţiilor, Monitorizarea intra-anestezică, Monitorizarea avansată în Terapie Intensivă, Monitorizarea pacientului neurocritic, Monitorizarea pacientului în urgenţă-prespital, Noi trend-uri în Antestezie-Terapie Intensivă şi Inteligenţa Artificială în Terapie Intensivă.