Conf. Dr. Bogdan Mihai: Riscurile de deces cresc la pacienții cu control glicemic neadecvat în cazul infectării cu SARS-CoV-2

Oricât de mult a evoluat ştiinţa în ultimii ani, putem constata că nu am avansat prea mult în prevenţia infecţiilor virale cu transmitere respiratorie,  a declarat Conf. Dr. Bogdan Mihai, Vicepreședinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabiolice, în cadrul prezentării sale ”Covid – 19 și controlul glicemic la persoanele cu diabet zaharat” din cadrul webinarului RoDiabet, Ora Pacientului ediția 2, organizat miercuri, 24 iunie 2020.

”Marea noastră provocare este această pandemie care ne-a luat libertatea de mişcare. De voie sau de nevoie am fost obligați să ne supunem unor reguli noi. Citind zilele trecute un articol publicat în anul 1919, în revista Science despre pandemia de gripă de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, am rămas uimit de cât de similară era situația de atunci cu cea din ziua de astăzi. Şi atunci, ca şi acum, nu se cunoşteau foarte multe despre agentul patogen, nu se ştia tratamentul și au fost luate aceleaşi măsuri, precum  purtarea măştilor, nepurtarea acestora fiind pasibilă de închisoare. Şi atunci ca şi acum s-au închis şcolile, bisericile, teatrele, nu erau permise întâlnirile în grupuri mai mari de 10 persoane, iar în spitale pacienţii era internaţi la distanţă unii de alţii” și-a continuat conf. dr. Bogdan Mihai intervenția în cadrul webinarului.

Studiile realizate din momentul declanșării pandemiei Covid -19, dovedesc că majoritatea pacienţilor care au decedat din cauza coronavirusului aveau comorbidităţi: 53,8% hipertensiune arterială, 42,3% diabet zaharat, 19,2% boală coronariană. 9% dintre pacienții cu Covid-19 aveau diabet zaharat, dar dacă analizăm pacienţii cu forme severe de Covid-19, constatăm că 17% aveau diabet zaharat, ceea ce ne arată că prezența diabetului zaharat predispune la forme severe de boală.

Conf. Dr. Bogdan Mihai are însă și vești bune pentru persoanele cu diabet zaharat: ”Ultimele studii arată că nu toţi pacienţii cu diabet zaharat au risc mare de deces, ci doar pacienţii cu un control glicemic inadecvat. În cazul unui control glicemic bun supravieţuirea este de 99%, asemănător persoanelor care nu au diabet zaharat” arată acesta în intervenția sa din cadrul webinarului RoDiabet: Ora Pacientului.

O atenție deosebită trebuie acordată hiperglicemiei, căci aceasta duce la un risc mai ridicat al infecţiei cu noul coronavirus şi la forme severe de boală. ”Se ştie că hiperglicemia duce la o scădere a capacităţii de apărare imună a organismului și la creşterea concentraţiei glucozei în secrețiile din căile aeriene. Aceasta, la rândul său, favorizează infectarea şi replicarea virală. Hiperglicemia cronică duce şi la modificări structurale ale ţesutului pulmonar, favorizând disfuncţii pulmonare severe” ne avertizează Conf. Dr. Bogdan Mihai.

Webinarul RoDiabet Ora Pacientului este parte a campaniei de educație și informare dezvoltată de Oameni și Companii prin portalul RoDiabet, cu implicarea a 13 asociații de pacienți cu diabet din România și cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Merck, Alliance Healthcare Romania, Unifarm, Alphega Farmacie. Întâlnirea din 24 iunie a reunit specialiști diabetologi recunoscuți și reprezentanți ai pacienților invitați să prezinte cum ne pregătim de vară și de ieșirea din izolare.

Webinarul organizat pe 24 iunie a fost cea de-a doua întâlnire de acest fel iar seria va continua cu acțiuni lunare, dedicate unei anumite teme. Mai multe detalii despre campania Diabet și Covid -19 puteți citi pe pagina dedicată: www.rodiabet.ro/covid-19/.