buta gelu mircea.JPGDirectorul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud, Mircea Gelu Buta, a cerut Casei Judetene de Asigurari de Sanatate sa renegocieze sumele alocate acestei unitati pentru trimestrul IV al acestui an, avand in vedere ca mai este nevoie de peste 3 milioane lei pentru acoperirea necesarului. Cererea directorului Spitalului Judetean a fost facuta joi, in cadrul sedintei Colegiului prefectural Bistrita-Nasaud, unde s-au dezbatut problemele cu care se confrunta la aceasta data sistemul sanitar.

„Bugetul pe acest an a avut inca de la inceput un deficit pentru trimestrul IV, de peste 13 milioane lei, astfel ca s-au acoperit doar simbolic serviciile medicale. Daca nu exista buget, nu pot fi angajate cheltuieli, nu se pot plati salariile angajatilor. De aceea, dorim sa negociem contractul cu CJAS pe ultimul trimestru, avand in vedere ca Spitalul Judetean acopera 90% din activitatea medicala din judet. (…) CJAS trebuie sa negocieze cu noi, nu poate sa ne impuna aceste sume”, a declarat directorul Mircea Gelu Buta.


Daca celelalte unitati spitalicesti din judet s-au aratat multumite de sumele primite in urma alocarilor facute saptamana trecuta, spunand ca acesti bani le permit sa incheie anul la limita, la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud s-au alocat numai 10,912 milioane de lei, in timp ce nevoile se ridica la peste 13 milioane de lei. Mai mult, din suma alocata de la bugetul de stat, doar 8.212.000 de lei vor fi platiti in acest an, restul banilor urmand sa vina abia in 2010.

Directorul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud spune ca necesarul este atat de mare, deoarece salariile personalului sanitar au fost majorate cu 35% in acest an, iar preturile la medicamente au crescut si ele, in conditiile in care bugetul a fost calculat la nivelul celui din anul precedent. Negocierile intre CJAS si Spitalul Judetean vor incepe saptamana viitoare, existand posibilitatea ca sumele alocate altor unitati spitalicesti sa fie redirectionate, iar Spitalul Judetean sa preia si activitatea acestora. AGERPRES