Joi, 27 mai, pe platforma digitală ZOOM, s-a desfăşurat o nouă ediţie a dezbaterilor profesionale cu tema „Management Medical Modern în Spitale: Infecțiile Nosocomiale”.

“De acum înainte toate spitalele ar trebui să aibă o zonă de izolare pentru bolile transmisibile, nu doar pentru COVID. Deci va trebui să ne reorganizăm circuitele, iar acest lucru este posibil şi a fost demonstrat tot de această pandemie”, a menționat Dr. Vasile Cepoi, Director DSP Iaşi, moderator al dezbaterii.

“În mediul spitalicesc o sursă comună şi rezervor de microrganisme  sunt pacienţi, întrucât ei pot fi purtători ai unor agenţi patogeni sau potenţiali patogeni la nivelul secreţiilor, leziunilor cutanate şi excreţiilor proprii”, a afirmat Nicu Pascu, speaker şi partener al evenimentului.

“Domnul Nicu Pascu a făcut o prezentare şi o introducere despre aerul din spitale, a continuat domnul Didi Dumitru şi ne-a făcut o introducere despre apa sterilă. Noi  – vânătorii de bacterii ne ocupăm de apă sterilă. Am pornit ca şi producători de lavoare chirurgicale”, a punctat Adrian Cruciug, director de vânzări IQ Water Medical.

Aceste teme de discuție au stat la baza dezbaterii profesionale „Soluţii pentru scăderea infecţiilor nosocomiale”, eveniment ce a găzduit peste 110 participanţi. În contextul epidemiologic actual, Conferințele Naționale de Management Medical Modern în Spitale Publice vor avea un format fully digital – dezbateri online – până la sfârșitul anului, cu o frecvență lunară.

Participarea a fost gratuită, cu sprijinul Liamed, Spitalul Sf. Constantin, Regina Maria, Alliance Healthcare, Roche, Alphega, Davidoff Café, IQ Water Medical.

Comunitatea OSC – Spitale Publice este administrată de Oameni și Companii, Oameni și Companii oferă soluții de marketing utilizând unecositeminovator de 33 platforme digitale proprii și +100 comunități business și profesionale, administrate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.