Compania Națională de Investiții va moderniza sau construi în următorii ani 326 de unități sanitare din România, incluse de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) pe o listă-sinteză a obiectivelor incluse în subprogramul pentru unități sanitare. 

„326 de unități sanitare vor fi construite, modernizate și dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), prin Compania Națională de Investiții. Ministrul Ion Ștefan a semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul <Unităţi sanitare>, venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene”,  a precizat vineri ministerul, într-un comunicat de presă.

Programul prevede construirea și dotarea unor dispensare medicale din orașe și municipii, unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare și dotare a unor unități spitalicești (spitale, ambulatorii, complexe balneare, baze de tratament) specializate în servicii de urgență, chirurgie, pediatrie, neurologie, radioterapie, psihiatrie, pneumologie, reumatologie, balneologie etc.

 

 

 

Materialul integral pe www.360medical.ro