Comisia Europeană a avertizat că ar putea introduce restricții la exportul de vaccinuri împotriva Covid-19 către state din afara Uniunii Europene, cum ar fi Marea Britanie, în cadrul discuțiilor cu compania AstraZeneca, care a anunțat reducerea livrărilor de doze către statele din UE în primul trimestru. 

Avertismentul a fost transmis de oficialii Executivului UE în cadrul discuțiilor cu reprezentanții AstraZeneca, pe care i-au acuzat că nu au reușit să ofere explicații satisfăcătoare privind reducerea cu circa 60% a livrărilor de vaccinuri față de calendarul convenit anterior.

Mai mult, oficialii UE au catalogat noile planuri de distribuție ale companiei farmaceutice britanice ca fiind “inacceptabile”, potrivit The Guardian.

Discuțiile au loc după ce AstraZeneca a transmis vineri că va furniza doar 31 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 statelor membre ale Uniunii Europene în primul trimestru, cu 60% sub numărul programat inițial, din cauza unor probleme în procesul de producție.

 

 

Materialul integral pe www.360medical.ro