Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi obligată să comunice asiguraților, la cerere, toate deconturile pentru servicii medicale sau medicamente de care au beneficiat în anul precedent, inclusiv furnizorii serviciilor. Obligația, prevăzută într-o lege intrată în vigoare anul trecut, are de marți norme de implementare.
Legea 165/2019, votată în Camera Deputaților cu o largă majoritate (upă ce fusese respinsă de Senat și susținută doar cu rezerve de Guvern), a fost apoi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial în 7 octombrie 2019.
Pentru aplicarea legii este, însă nevoie, de legislație secundară – un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS, care a intrat în vigoare după 10 luni, fiind publicat în Monitorul Oficial luni seară.
Legea, inițiată în 2017 de un grup de parlamentari, a fost motivată prin necesitatea de a reduce “fraudarea sistematică a sistemului de asigurări de sănătate” în principal prin decontări fictive.
Matderialul integral pe www.360medical.ro