Între 4-5 decembrie 2010 are loc la Bucureşti cea de a V-a ediţie din România a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice, cel mai mare eveniment de recrutare din domeniul medical şi farmaceutic din Europa, primul de acest gen din Europa Centrală şi de Est şi primul care a fost realizat în România.
Evenimentul este organizat de dr. Grzegorz Chodkowski (MedPharmCareers.com), în colaborare cu Houston NPA, partenerul oficial pentru România.
„Târgul Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice a ajuns în România în toamna aceasta la a V-a ediţie în România şi la a VIII-a la nivel internaţional. După succesul ultimei ediţii la care au participat în jur de 6000 de medici din toată ţara, caravana Târgului se opreşte în ultimul oraş din această toamnă – Bucureşti, între 4-5 decembrie, unde vom găzdui 17 agenţii de recrutare şi angajatori din diferite ţări europene. Oraşele precum Bucureşti, Cluj şi Iaşi au devenit deja o tradiţie pentru cei interesaţi de a demara o carieră în străinătate, iar anul caravana s-a deplasat pentru prima oară la Timişoara. La Bucureşti în martie 2010 aproximativ 1700 de cadre medicale au trecut pragul Târgului, iar la această ediţie ne aşteptăm ca numărul acestora să crească uşor după ce în cele 3 oraşe în care am fost în noiembrie (Cluj, Timişoara, Iaşi) aproximativ 4000 de cadre medicale ne-au vizitat deja”, a declarat dr. Grzegorz Chodkowski, medic cardiolog polonez, organizatorul Târgului.
La această ediţie din Bucureşti vor fi prezente cu oferte de muncă în afara României cele mai cunoscute agenţii de recrutare de nivel european: ID Medical, Helvetia Medicum, Triple West Medical, PERMEDEX Consulting GmbH, NES Healthcare, MediCarrera, EGV Recruiting, PARAGONA, IMS Recruitment, CES Locums, WorkInDenmark.dk, HCL International, EU Health Staff, Victor Wolf Ltd. – Nursing Recruitment, Anne Services, Medic Services France, Global Medics.
Ţările unde sunt oferite cele mai multe joburi in cadrul editiei a 5-a din Romania sunt: Marea Britanie, Irlanda, Germania, Suedia, Danemarca, Franţa, Elveţia, Belgia, Norvegia şi Spania.
„Angajatorii şi companiile de recrutare internaţionale vin în România cu oferte de muncă ce cuprind atât posturi permanente (contracte pe perioadă nedeterminată, dar minim pe 1 an sau 2), dar şi cu posturi de tip locum (temporare) şi posturi de Resident Medical Officers (RMOs), tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor celor interesaţi de o carieră medicală internaţională, a timpului de care dispun şi a schimbărilor pe care şi le doresc să le facă sau nu”, a precizat Simona Oprea, din partea companiei Houston NPA, partenerul oficial pentru România al Târgului.
Târgul se adresează în special medicilor specialişti şi cu experienţă, dar şi medicilor tineri, de toate specialităţile, rezidenţilor, asistentelor medicale, dentiştilor, farmaciştilor. În principiu, tuturor celor care doresc să discute concret asupra şanselor lor de angajare pe piaţa de muncă europeană în vederea luării unei decizii de a profesa în afara ţări, fie acum sau fie pe viitor.
Vizitatorii care trec pragul Târgului Internaţional de Cariere Medicale vor avea ocazia să intre în contact direct cu angajatorii şi companiile de recrutare prezente, să „ia pulsul” ofertelor de muncă în străinătate. Cei interesaţi pot explica direct potenţialilor angajatori ce doresc şi cum doresc să lucreze, discutând pe baza duratei contractului şi a diferitelor modalităţi de angajare. Târgul este cel mai mare de acest gen din Europa şi reprezintă cea mai bună oportunitate ca personalul medical să se întâlnească cu recrutatorii, formula târgurilor de acest gen fiind cu mult mai profesionistă decât comunicarea via email sau telefon, unde nu se pot obţine toate informaţiile deodată.
Intrarea este liberă. Vizitatorii sunt aşteptaţi sâmbata între orele 11.00 şi 18.00 şi duminica între 10.00 şi 16.00. Detalii despre evenimente, expozaţi şi program le găsiţi accesând site-ul http://www.medpharmcareers.com. Vizitatorii se pot înscrie la eveniment pe http://www.medpharmcareers.com/index.php?mod=registration&type=candidate. Weekendurile trecute Târgul a fost organizat la Cluj, Timişoara şi Iaşi unde au participat aproximativ 4000 de cadre medicale.