Clinica de Oftalmologie, ridicată pe rămăşiţele unei foste mănăstiri în urmă cu aproape trei veacuri, ar putea intra în reparaţii, pentru că reprezintă un real pericol pentru pacienţi.

“Am cerut Direcţiei instituţii medicale, şcolare, sportive şi culturale să iniţieze demersurile pentru repararea clădirii Clinicii de Oftalmologie, care se află într-o stare avansată de degradare”, a declarat miercuri primarul Nicolae Robu.

Clinica aparţine de Spitalul Municipal Timişoara şi este unicul serviciu care deserveşte atât populaţia din oraş, cât şi pe cea din vestul ţării, deoarece este de rang universitar.
Fiind prima clădire ridicată pe teren mlăştinos, construcţia nu are fundaţie, pereţii au crăpat, igrasia a măcinat cărămida, iar bucăţi de tencuială cad de pe pereţi în interiorul saloanelor.
Prof. univ. dr. Ileana Zolog, şefa clinicii, a precizat că, din cauza acestor neajunsuri, există riscul permanent de infecţie a pacienţilor. “Cândva a fost mănăstire-spital. Suntem în secolul XXI şi ne străduim să cosmetizăm clinica, aşa cum putem, să o facem funcţionabilă”, a spus dr. Zolog.

Ambulatoriul de specialitate cu Unitatea de Primire Urgenţe a Clinicii de Oftalmologie a fost ridicată în anii ’60 şi este în subordinea Ministerului Sănătăţii, spre deosebire de restul clădirii, care aparţine Bisericii Greco-Catolice. Aici, fac practica şi studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Victor Babeş’ din Timişoara, dar şi în jur de 30 de rezidenţi, iar zilnic trec pragul pentru consultaţii între 80-100 de pacienţi.
Potrivit documentelor istorice, mănăstirea a fost ridicată de aşa-numiţii “popi negri”, care au aparţinut Asociaţiei religioase “Sf. Ioan Nepomuk” şi care au inaugurat la Timişoara un spital şi o farmacie, primele din Banat, în anii 1735-1737. În perioada 1748-1753 lângă spital s-a ridicat o biserică ce a fost distrusă de revoluţionarii paşoptişti maghiari, în anul 1849. Pe locul respectiv, se înalţă Biserica Greco-Catolică şi spitalul de Oftalmologie, construite în anii 1850. Din 1948 până după revoluţia din 1989, biserica a fost închisă de regimul comunist, rămânând funcţională doar partea spitalicească. AGERPRES