Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, care funcţionează într-o clădire veche de peste un secol şi care prezintă un grad avansat de uzură, va fi reabilitat energetic prin fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Contractul de finanţare a fost semnat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, de către managerul spitalului, Noiela Cristina Vieru, şi directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.
„Nu putem vorbi de act medical de calitate într-o clădire plină de mucegai, unde ‘trage’ curentul prin uşi şi ferestre, sau unde bolnavii sunt transportaţi pe braţe. Este foarte mare nevoie de reabilitarea completă a acestui spital, inclusiv de îmbunătăţirea sistemului existent de acces pentru persoane cu dizabilităţi, deoarece această construcţie are peste 100 ani vechime şi ansamblul de clădiri care formează Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud nu a beneficiat decât de reparaţii parţiale, niciodată de un program general de reabilitare energetică”, a declarat, potrivit sursei citate, managerul spitalului.
La rândul său, preşedintele CJ Alba a opinat că această investiţie „va schimba complet” faţa spitalului aiudean. „O clădire veche, în care nu s-a mai investit de foarte mult timp, va asigura un confort semnificativ îmbunătăţit pentru bolnavi, dar şi pentru cei care lucrează în această unitate medicală din Aiud. Este important faptul că, în termen de trei ani, se vor reduce cu 80% cheltuielile cu energia primară. Economisim bani, creştem calitatea serviciilor medicale, dar şi confortul termic din acest spital, iată tot atâtea motive să investim şi să folosim cu chibzuinţă fondurile europene pe care le avem la dispoziţie”, a declarat, în momentul semnării acestui contract de finanţare, Ion Dumitrel.
Cererea de finanţare „Reabilitare energetică Spital Pneumoftiziologie Aiud”, a cărei valoare totală este de peste 7,7 milioane lei, prevede absorbţia a peste 1,2 milioane de euro (5,5 milioane lei) ca sumă nerambursabilă.
Proiectul prevede creşterea eficienţei energetice a clădirilor acestui spital, construcţii care înregistrează „un grad avansat de uzură ca urmare a vechimii şi exploatării”, unde cheltuielile energetice legate de exploatarea imobilului sunt foarte mari.
În configuraţia actuală, clădirea principală a spitalului nu dispune de niciun ascensor pentru transportul bolnavilor pe tărgi/paturi, deplasarea acestora făcându-se pe braţe, în condiţii de disconfort. Pe de altă parte, sub acţiunea factorilor agresivi de mediu, componentele imobilului au cumulat degradări fizice şi morale importante, cu efecte defavorabile asupra elementelor structurale, a durabilităţii şi a imaginii civice, arată comunicatul citat.
Durata de derulare a investiţiilor se va întinde până la finalul lunii martie 2021. Proiectul vizează reducerea consumului de energie primară, economia obţinută fiind de peste 83%, precum şi o diminuare cu mai mult de 82% a cantităţii de dioxid de carbon emis în atmosferă.
„Apelul de finanţare a proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice în clădirile publice din Regiunea Centru are un impact foarte bun în administraţia publică locală. (…). Nu numai în Alba, ci în toate judeţele Regiunii Centru există un interes major pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice pentru toate tipurile de clădiri publice deţinute şi ocupate de instituţiile locale, fie că sunt spitale sau policlinici, şcoli, clădiri administrative etc”, a menţionat directorul general al ADR Centru.
În urmă cu doi ani, un pacient internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, imobil construit în 1913, a postat pe o reţea de socializare mai multe filmuleţe în care a surprins şoareci în salon şi urechelniţe pe lenjeria de pat. Ulterior, Inspecţia Sanitară a amendat unitatea medicală cu suma de 5.000 de lei. AGERPRES