mitu ion.JPGCasa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Mehedinţi nu va mai deconta serviciile medicale de care beneficiază victimele unor accidente rutiere sau ale unor agresiuni. Preşedintele instituţiei, Ion Mîţu, a declarat că această situaţie este cauzată de datoriile de peste două milioane lei, care urmează să fie recuperate de la unităţile spitaliceşti sau de la persoanele care au produs astfel de accidente sau agresiuni.

„Noi nu vom mai deconta spitalelor asemenea cheltuieli. Acestea trebuie să se îndrepte cu acţiuni judecătoreşti împotriva vinovaţilor şi să-şi recupereze cheltuielile cu spitalizarea persoanelor aflate în astfel de situaţii”, a precizat Mîţu.

Şeful CJAS Mehedinţi a mai arătat că, în mod normal asigurătorii RCA, ar trebui să suporte cheltuielile cu tratamentul, cazarea şi masa victimelor, numai că acestea, din cauza unei legislaţii permisive, se lasă antrenate în procese care uneori durează şi patru, cinci ani, împrejurare în care unităţile spitaliceşti nu mai pot să intre în posesia despăgubirilor. AGERPRES