Consiliul Judeţean Alba a preluat luni Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, unităţi care au datorii în sumă de peste 7,1 milioane de lei, respectiv de peste 16.000 de lei.
Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a semnat, luni, protocoalele de predare-primire pentru preluarea managementului celor două unităţi spitaliceşti din judeţul Alba. Prin aceste protocoale, CJ Alba preia întregul ansamblu de atribuţii şi competenţe exercitate până acum de Ministerul Sănătăţii, conform legislaţiei în vigoare, se arată într-un comunicat remis luni.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia are, în prezent, 763 de paturi şi o structură de personal cu 1.047 de angajaţi, dintre care 120 sunt medici, 472 reprezintă personalul mediu sanitar, iar 266 de angajaţi sunt personal sanitar auxiliar. Alţi 24 de angajaţi reprezintă alte categorii de personal cu studii superioare, 13 sunt statisticieni, 25 registratori, 55 personal TESA, 49 sunt muncitori, 7 angajaţi reprezintă personalul de pază, 16 angajaţi – personalul bucătăriilor, iar 11 personal gărzi.
Din punct de vedere financiar, spitalul are datorii totale de peste 7,1 milioane de lei, din care aproximativ 3,5 milioane de lei sunt datorii înregistrate până la 31 martie şi transmise către Ministerul Sănătăţii. Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud are 120 de paturi şi o structură de personal cu 82,5 posturi, din care 6 medici, 23 de angajaţi din categoria personalului mediu sanitar, 23,5 de posturi reprezintă personal sanitar auxiliar, 2 angajaţi reprezintă alte categorii de personal cu studii superioare. Un angajat este registrator, zece sunt personal TESA, alţi zece sunt muncitori, doi angajaţi reprezintă personal de pază şi cinci angajaţi reprezintă personalul bucătăriilor. Spitalul înregistrează datorii totale de peste 16.000 de lei.
”Am iniţiat o analiză foarte serioasă a situaţiei celor două spitale, analiză ce este încă în curs de derulare. În funcţie de rezultatele acesteia vom stabili exact paşii pe care urmează să-i facem pentru eficientizarea activităţii, astfel încât cetăţenii să nu mai aibă probleme atunci când merg la spital”, a arătat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel. În judeţul Alba, funcţionează în total 12 spitale, care au fost preluate de administraţiile locale. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina