Unele citokine pot spori producția anormală a unui autoantigen implicat în mecanismele nefropatiei cu imunoglobuline A (IgA). Acest mecanism este descris în Journal of Interferon & Cytokine Research (JICR).
La nivel mondial, nefropatia cu imunoglobuline A (IgA) sau boala Berger, este cea mai frecventă formă de glomerulonefrită primară. Nu există un tratament specific pentru această boală, iar până la 40% dintre pacienții cu această afecțiune pot ajunge să aibă insuficiență renală. Nefropatia IgA este o boală autoimună, care se caracterizează prin afectarea, de tip inflamator, a glomerulilor renali, responsabili de filtrarea substanțelor existente în sânge.
Oamenii de știință descriu structura imunoglobulinelor A și acumularea produșilor de glicozilare, genetica nefropatiei cu IgA, precum și rolul citokinelor în dezvoltarea și diferențierea celulelor B și în producția de glicozilare anormală a moleculelor de IgA1
”De asemenea, în cadrul acestui studiu privind nefropatia cu IgA, autorii revizuiesc studiile clinice bazate pe abordări terapeutice care vizează citokine. Acesta este un articol care trebuie citit de toți cercetătorii din acest domeniu”, spune editorul șef de la Journal of Interferon & Cytokine Research, David L. (Woody) Woodland.
Sursă: EurekAlert.org